Pentru a putea demara lucrările de reabilitare și modernizare a străzilor și trotuarelor din Mamaia Sat, locatarii din zonă trebuie să urgenteze racordarea imobilelor la rețeaua de canalizare nou înființată.
Refacerea infrastructurii rutiere nu a fost și nu este posibilă până ce lucrările de extindere a rețelelor de apă și canalizare, precum și branșarea ulterioară la acestea, nu se finalizează!
RAJA a emis marți, 27 februarie, o înștiințare către locuitorii din Mamaia Sat pentru conectarea la noua rețea de canalizare.
“RAJA Constanța pune în vederea utilizatorilor care nu sunt racordați la rețeaua de canalizare, să inițieze demersurile de executare a instalațiilor interioare, pentru conectarea la sistemul public de canalizare în Mamaia Nord, străzile: C1, C2, C3, C4, M18-4, M10, M11, M12, M13, M14, M15, M16, M17, M18, M19, M20, M2, M3, M4, M5, M6, M7, M8, M9, Prelungirea M18”, menționează compania de apă
RAJA solicită cetățenilor să se prezinte în termen de 45 de zile de la data primirii înștiințării, la sediul RAJA din localitatea Ovidiu, str. Tulcei, nr.1, tel: 0241/481513, la Biroul Tehnic, pentru asigurarea asistenței tehnice necesare în vederea conectării rețelei de canalizare interioară la racordul stradal și/sau actualizarea totodată a contractului de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare încheiat pentru punctul de consum din loc. Mamaia Nord-Mamaia Sat, cu următoarele documente în copie: cartea de identitate titular contract și act de proprietate (program L-V, 08.00-16.00).
Discussion about this post