Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați ieride o femeie, de 20 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic, respectiv ar fi fost prinsă de mână, de angajații Poliției Locale, în momentul în care ar fi intenționat să intre într-o instituție.
Deplasați la fața locului oamenii legii au fost, de asemenea, sesizați, de un bărbat, cu privire la faptul că ar fi fost încătușat fără temei legal, de aceleași persoane.
„În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă. Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Discussion about this post