Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța se pregătește să participe în perioada 5-7 martie 2024 la ITB Berlin, unul dintre cele mai importante târguri de turism din lume.
În ultima lună, OMD Mamaia Constanța s-a pregătit cu materiale noi de marketing, pentru ca niciun detaliu al destinației Mamaia Constanța din cadrul standului României, să nu lipsească:
“Ne pregătim să plecăm la Berlin, de unde vă vom ține la curent cu tot ce înseamnă o manifestare expozițională de o asemenea amploare. Este unul dintre cele mai mari târguri de turism din lume pe segmentul B2B, astfel că destinația Mamaia Constanța are toate șansele să se facă remarcată între tour-operatorii din Germania și din restul lumii. Ne-am organizat și pentru acest târg de turism cu o prezentare Power Point în limba engleză, 4 filme video de prezentare a destinației cu subtitrare în limba engleză, 2 clipuri publicitare, o broșură de prezentare pentru stațiunea Mamaia și o broșură de prezentare pentru orașul Constanța, ambele în limba engleză, dar și cu alte materiale de marketing destinate promovării cât mai bune a destinației noastre. Alături de colegele mele din cadrul departamentelor de marketing și comunicare, sperăm să facem o impresie bună și să punem destinația Mamaia Constanța pe harta turismului mondial”, a declarat George Măndilă, Președinte al Destinației de Management al Organizației Mamaia Constanța.
Reprezentanții OMD Mamaia Constanța vor ajunge luni seara în Berlin. Între obiectivele organizației se află întâlnirile cu cât mai multe agenții de turism și tour-operatori care vor fi prezenți la târg.
În fiecare an, în luna martie, lumea turismului internațional se adună la unul dintre cele mai mari târguri de turism din lume. Din 1966, ITB Berlin a fost forța inovatoare și platforma lider a industriei turismului, dar și principalul târg comercial la nivel global, numit și „The World’s Leading Travel Trade Show”.
Înființată în primăvara anului trecut, OMD Mamaia Constanța își propune să deruleze o campanie amplă, care să schimbe percepția românilor asupra experienței de vacanță pe care destinația Mamaia Constanța o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.
Discussion about this post