Primarul comunei Castelu, Nicolae Anghel, a decis să părăsească PNL, în favoarea PSD. Anghel își va continua actualul mandat ca independent, urmând ca la alegerile din 9 iunie să facă parte din echipa al PSD.
„S-a dovedit că în politică sunt momente când trebuie să faci ce trebuie, punând în prim plan interesul comunei și implicit al cetățenilor.
Am luat decizia să vă aduc la cunoștință că îmi voi duce actualul mandat din postura de independent, urmând ca în alegerile din 9 iunie 2024 să fiu onorat să fac parte din cel mai puternic partid, PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT”, a transmis Nicolae Anghel.
La baza deciziei stau interesele cetățenilor din Castelu, spune Nicolae Anghel, reproșând PNL că nu își respectă partenerii nici pe plan local, nici pe plan național.
„Experiența politică de 24 de ani mi-a demonstrat că PNL-ul nu își respectă partenerii nici pe plan local, nici național. Pe plan județean, în discuțiile avute cu reprezentantul organizației PNL, (amintesc anii- 2012, 2020), ceea ce am stabilit nu s-a realizat. Reamintesc membrilor Organizației județene PDL că atunci când s-a decis fuzionarea celor două partide PDL cu PNL, în calitatea de vicepreședinte PDL, am fost împotriva acesteia argumentând ʺCu PNL dacă vorbești ceva nu se țin de cuvânt, pe când cu PSD dacă dai palma se țin de cuvântʺ. Acest lucru s-a adeverit apoi prin deciziile politice pe care am fost nevoit să le iau în decursul timpului. Cu dl președinte Felix Stroe în 2016 și în 2020 am purtat discuții care au fost respectate, fiind sprijinit să fac majoritate în consiliu local pentru a alege viceprimarul și totodată pentru a asigura funcționarea consiliului local prin adoptarea hotărârilor în interesul comunității”, a precizat primarul comunei Castelu.
Edilul susține că decizia de schimbare a taberelor nu a fost deloc dificilă.
„Vin la organizația locală PSD Castelu cu o viziune pentru viitor, îmbinând experiența cu tinerețea. Deasemenea voi respecta reprezentarea echitabilă a femeilor și bărbaților pe lista de consilieri. Am datoria morală ca în momentul când mă voi retrage din politică, Organizația locală PSD să fie o organizație puternică indiferent de competitori. A fost cea mai ușoară decizie luată în viața mea, din punct de vedere politic.
Rog cetățenii din Castelu și Nisipari să înțeleagă că acest pas îl fac pentru viitorul comunei din care facem parte cu toții!”, a adăugat acesta.
Reamintim că Nicolae Anghel este al treilea primar care în ultima săptămână a decis să se alăture echipei social democrate după Cati Hristu (PNȚCD) de la Cogealac și Dumitru Jeanu (PMP) de la Costinești.
Discussion about this post