Depozitați gratuit deșeurile voluminoase în containerele de mari dimensiuni! Săptămâna aceasta, containerele speciale pentru colectarea deșeurilor voluminoase sunt amplasate în zonele Soveja și Campus Henri Coandă: pe strada Barbu Ștefănescu Delavrancea, lângă bl. 2 și aleea Umanității.
Puteți depozita în aceste containere: mobilier vechi deteriorat, canapele, rafturi, dulapuri, saltele, uși, obiecte de uz sanitar, mochete, calorifere și altele.
În containere este interzisă depozitarea deșeurilor menajere, a celor rezultate din construcții sau demolări, a deșeurilor de echipamente electrice și electronice sau a deșeurilor reciclabile (hârtie, carton, plastic, metal, sticlă).
Graficul de colectare a deșeurilor voluminoase poate fi consultat pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța, la secțiunea „Mediu”.
În afara acestor bene amplasate temporar în toate cartierele orașului, constănțenii pot duce permanent deșeurile voluminoase la centrul de colectare situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, nr.290 A.
Depozitarea sau abandonarea pe domeniul public al municipiului Constanța a deșeurilor constituie contravenție și se sancționează conform normelor legale în vigoare, atenționează Primăria Constanța.
Discussion about this post