43% dintre femei cred că societatea în care trăim favorizează bărbații, spre deosebire de doar 28% dintre bărbați, potrivit unui studiu IRES.
În timp ce 71% dintre bărbați cred că femeilor le este mai ușor să își găsească un partener atunci când sunt singure, doar 41% dintre femei au aceeași opinie.
În ceea ce privește abitatile de a conduce, 95% dintre femei consideră că ele au competențe pentru a conduce/a fi lideri, în timp ce procentul bărbaților care împărtășesc această afirmație este mai mic – 89%. În plus, 9 din 10 femei cred că ele fac față cu succes situațiilor de criză.
Și, pentru că anul acesta este unul electoral, o femeie care ar candida la funcția de primar ar fi votată de 9 din 10 femei și de același număr de bărbați.
Studiul IRES a fost realizat telefonic în perioada 19 – 22 februarie 2024 pe un eșantion de 1.335 de persoane cu vârsta de 18 ani și peste, eroarea maximă tolerată fiind de +/-2,7%.
Discussion about this post