Întreprinderile care dețin în proprietate clădiri și terenuri aferente acestora care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice în municipiul Constanța pe o perioadă de cel puțin 6 luni în cursul unui an calendaristic, întreprinderi care au calitatea de contribuabili ai bugetului local al municipiului Constanța, pot beneficia de schema de ajutor de minimis, aprobată prin HCL nr. 81/2024.
Pentru a beneficia de facilitățile acordate prin actul normativ anterior menționat, întreprinderile trebuie să îndepliniească, cumulativ, următoarele condiții:
- clădirile și terenurile aferente acestora să fi fost utilizate pentru prestarea de servicii turistice în anul fiscal anterior acordării facilității, pe o perioadă de cel puțin 6 luni în cursul anului calendaristic;
- să fie persoane juridice cu sediul în România, înregistrate la Registrul Comerţului ca societăţi comerciale conform Legii nr. 31/1990 privind societăţile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale autorizate în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale şi au calitatea de contribuabili ai bugetului local al municipiului Constanța;
- să nu se afle în stare de insolvenţă, lichidare, dizolvare, afacerea să nu fie condusă de un administrator sau lichidator judiciar, să nu aibă restricţii asupra activităţilor sale comerciale, iar acestea să nu fie puse la dispoziţia creditorilor;
- să nu fi făcut obiectul unei decizii a Comisiei Europene de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi creanţa integral recuperată;
- să nu fi fost constatată o faptă ce constituie infracţiune de evaziune fiscală, pentru care s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă;
- valoarea cumulată a ajutoarelor de minimis acordate întreprinderii unice în ultimii 3 ani să nu depăşească echivalentul în lei a 300.000 de euro. Acest plafon se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmărit şi indiferent dacă ajutorul este finanţat din surse naţionale (bugetul de stat sau bugetul administrației publice locale) sau din surse comunitare.
De asemenea, întreprinderile trebuie să ţină evidenţe contabile separate faţă de celelalte activităţi desfăşurate care nu intră în sfera de aplicare a schemei de ajutor (contabilitatea trebuie să evidenţieze separat cheltuielile, veniturile şi rezultatele aferente acestor activităţi), nerespectarea acestor cerințe conducând la respingerea documentației în vederea remedierii.
Documentele necesare acordării reducerilor la plata impozitului pe clădiri și teren, se depun la Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța, până pe data de 1 aprilie 2024, inclusiv și constau în:
- cererea de acordare a reducerii, însoțită de:
• situațiile financiar contabile aferente anului fiscal anterior celui în care se aplică reducerea, din care să reiasă îndeplinirea condițiilor necesare acordării ajutorului;
• actul de constituire;
• statutul societății cu modificările și completările ulterioare;
• codul unic de înregistrare sau codul de înregistrare fiscală;
• declaraţie pe proprie răspundere, dată de reprezentantul legal al întreprinderii beneficiare în formă scrisă şi autentificată la notar cu privire la faptul că aceasta nu se află în stare de insolvenţă, lichidare sau dizolvare, afacerea să nu fie condusă de un administrator sau lichidator judiciar, să nu aibă restricţii asupra activităţilor sale comerciale, iar acestea să nu fie puse la dispoziţia creditorilor;
• declaraţie pe propria răspundere dată de reprezentantul legal al întreprinderii beneficiare în formă scrisă şi autentificată la notar cu privire la faptul că aceasta nu a făcut obiectul unei decizii a Comisiei Europene de recuperare a unui ajutor de stat sau în cazul în care a făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi creanţa integral recuperată;
• declaraţie pe propria răspundere dată de reprezentantul legal al întreprinderii beneficiare în formă scrisă şi autentificată la notar în care să se indice expres dacă societatea desfăşoară activităţi exceptate de prezenta schemă și dacă clădirile și terenurile aferente acestora au fost folosite în scop turistic pentru o perioadă de cel puțin 6 luni în cursul unui an calanderistic.
• declaraţie pe propria răspundere dată de reprezentantul legal al întreprinderii beneficiare în formă scrisă şi autentificată la notar privind orice alt ajutor de minimis primit de întreprinderea unică pe perioada ultimilor 3 ani.
• orice alt document justificativ care conduce la îndeplinirea condițiilor necesare acordării ajutorului.
Cererile și documentele necesare, pot fi depuse:
- pe adresele de e-mail ale agențiilor fiscale;
- prin poștă cu confirmare de primire;
- la biroul de registratură/informații ale Agenției Fiscale nr. 1 din Centrul Comercial TOM (Carrefour), Agenției Fiscale nr. 3, din Centrul Comercial TOMIS MALL, Agenției Fiscale nr. 4 din Str. Soveja nr. 104, bloc 44, parter și Agenției nr. 6, din Bd. Tomis nr. 112.
Actul normativ poate fi consultat pe site-ul instituției www.spit-ct.ro, secțiunea Transparență Decizională/Proiecte de acte normative adoptate.
Discussion about this post