Regele Charles al III-lea, care urmează în prezent un tratament împotriva cancerului, va asista duminică la tradiţionala slujbă de Paşte la Windsor, a anunţat Palatul Buckingham, într-un comunicat.
El se va deplasa dimineaţa la Capela St. George din Windsor, alături de regina Camilla şi de alţi membri ai familiei regale.
Moştenitorul tronului, William, şi soţia sa, Kate, care a dezvăluit vineri că şi ea suferă de cancer, vor fi însă absenţi.
Palatul Buckingham a anunţat la începutul lunii februarie că regele are cancer, descoperit în timpul unei operaţii la prostată cu câteva zile înainte, şi că a început un tratament. De atunci, Charles al III-lea şi-a anulat toate angajamentele publice oficiale, dar continuă să îndeplinească anumite funcţii oficiale şi să participe la întâlniri în format restrâns, cum ar fi întâlnirile sale cu premierul.
Marţi, el a primit reprezentanţi ai diferitelor religii la Palatul Buckingham.
Vinerea trecută, prinţesa de Wales, Kate, a anunţat că şi ea suferă de cancer, fără a preciza natura acestuia, şi că a început o chimioterapie.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post