România celebrează astăzi 20 de ani de la aderarea la Alianţa Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
NATO este cea mai importantă şi puternică organizaţie politică şi de securitate din istorie, iar relevanţa sa este cu atât mai mare în contextul extrem de complex pe care îl traversăm, a punctat preşedintele Klaus Iohannis cu această ocazie.
În cei 20 de ani de la aderarea României, „numărul crizelor internaţionale de securitate s-a înmulţit semnificativ, culminând cu războiul de agresiune ilegal, ilegitim şi neprovocat al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei„, subliniază şeful statului, într-un mesaj transmis de Administraţia Prezidenţială.
„Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. În cei 20 de ani de apartenenţă la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele de securitate în zona Mării Negre„, a afirmat și Marcel Ciolacu, într-o postare pe pagina de Facebook a PSD.
Cu același prilej, analistul de politică externă şi securitate Iulian Chifu a subliniat că astăzi avem „o istorie” în interiorul alianţei.
„Am pornit din postura de aspiranţi şi varianta pe care am îmbrăţişat-o pentru a putea să ajungem în interiorul Alianţei a fost aceea de a ne comporta ca membri NATO, deşi nu eram sub umbrela articolului 5. E motivul pentru care am fost prezenţi şi în varianta Afganistan, ulterior în Irak în misiunile aliate în afara teritoriului Alianţei. Acest lucru şi modul în care soldaţii noştri au funcţionat şi interoperabilitatea pe care am demonstrat-o, voinţa politică, toate aceste lucruri ne-au adus în interiorul Alianţei. Sigur, nu putem să ignorăm faptul că evenimentele tragice de la 1 Septembrie au jucat un rol important în decizia de extindere pe varianta Big Bang„, a declarat Chifu pentru Agerpres.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post