Un seism cu magnitudinea 7,2 s-a produs miercuri în Taiwan, cel mai puternic cutremur care a lovit această insulă asiatică în ultimii 25 de ani! Patru persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte câteva zeci au fost rănite. Totodată, o alertă de tsunami a fost emisă pentru sudul Japoniei şi Filipine, informează Reuters.
Guvernul din Taiwan a anunţat că patru persoane au murit într-o regiune muntoasă, puţin populată, în comitatul Hualien, acolo unde a fost localizat epicentrul cutremurul ce a dus la rănirea a peste 50 de persoane.
Cel puţin 26 de clădiri s-au prăbuşit, mai mult de jumătate din acesta în Hualien, iar circa 20 de persoane sunt prinse sub dărâmături. Operaţiunile de salvare sunt în plină desfăşurare.
Posturile de televiziune din Taiwan au prezentat imagini ale unor clădiri care stăteau să se prăbuşească în Hualien, oraş afectat de cutremurul produs în larg la ora locală 08:00 (00:00GMT), când rezidenţii se îndreptau spre şcoală sau spre locurile lor de muncă.
Seismul s-a produs la o adâncime de 15,5 kilometri, potrivit Administraţiei centrale de meteorologie din Taiwan.
„A fost foarte puternic. S-a simţit de parcă locuinţa urma să se prăbuşească”, a spus Chang Yu-Lin, de 60 de ani, lucrător într-un spital din Taipei.
Potrivit agenţiei meteo japoneze, mai multe tsunamiuri de mici dimensiuni au ajuns în zone din prefectura Okinawa (sud). Ulterior, agenţia a redus avertizarea de tsunami la o înştiinţare. Agenţia niponă a estimat magnitudinea seismului la 7,7.
Agenţia de seismologie din Filipine a emis de asemenea un avertisment pentru rezidenţii zonelor de coastă din mai multe provincii, recomandându-le să se deplaseze către zone mai înalte.
Operatorul de electricitate Taipower a spus că peste 87.000 de locuinţe din Taiwan sunt în continuare fără alimentare cu energie electrică, adăugând că cele două centrale nucleare ale ţării nu au fost afectate de seism.
În urma cutremurului a avut lor și o alertă de tsunami în Taiwan, Japonia şi Filipine
Seismul a provocat avertismente de tsunami în Taiwan, precum şi în insulele japoneze Okinawa şi în Filipine, transmite AFP.
Valurile înalte de trei metri sunt de temut în Okinawa. „Evacuaţi în zone mai înalte, nu vă întoarceţi”, a recomandat un prezentator la postul public japonez NHK.
O avertizare de tsunami a fost emisă şi pentru zonele de coastă din Taiwan.
Cutremurul a avut loc în apropiere de coasta de est a Taiwanului chiar înainte de ora locală 8:00 a.m. (9:00 a.m. ora japoneză, 00:00 GMT).
Magnitudinea sa a fost estimată la 7,5 grade de către agenţia de meteorologie a Japoniei (JMA), la 7,4 de către agenţia americană USGS şi la 7,2 grade de către agenţia de meteorologie din Taiwan (CWA).
Cutremurul este „cel mai puternic din ultimii 25 de ani’ de pe insulă, a declarat directorul Centrului seismologic din Taipei, Wu Chien-fu”.
Sursă: Agerpres
Discussion about this post