Alexandru Manda, fostul președinte al Asociației Elevilor din Constanța a lansat proiectul #TineriiVoteaza, care are ca scop motivarea tinerilor din România să își exercite dreptul legal la vot.
Proiectul #TineriiVoteaza este inițiativa care, în opinia lui Alexandru Manda îi va mobiliza pe tinerii din țara noastră să iasă la vot în număr cât mai mare în 2024, anul electoral cu patru rânduri de alegeri.
Anunțul a fost făcut de tânărul constănțean pe pagina sa de Facebook:
“Suntem peste 4,5 milioane de tineri votanți și chiar avem puterea de a decide viitorul României! La mai bine de un an de când mi-a năzărit ideea #TineriiVoteaza și după îndelungi luni de pregătire, proiectul nostru a fost oficial lansat la apă. Am făcut asta la Palatul Parlamentului, într-o sală cu peste 250 de elevi, studenți și tineri, membri ai Parlamentului și reprezentanți ai corpului diplomatic”, menționează Alexandru Manda pe pagina sa de socializare
Astfel, a fost lansată forma integrală a studiului, elaborat alături de IRES – Tinerii din România în anul electoral 2024, iar inițiatorii proiectului au dezbătut rezultatele acestuia în două paneluri la nivel înalt cu reprezentanții tuturor principalelor partide din România: PSD, PNL, USR, AUR, REPER și UDMR. Toți, față-n-față cu tinerii, într-o dezbatere structurată și transparentă.
“În 2024 ne veți găsi în întreaga țară, alături de ambasadorii mersului la vot. Vom încuraja tinerii să voteze, vom explica procesul democratic al alegerilor și vom organiza dezbateri structurate între tineri și liderii politici. În acest an, cu patru rânduri de alegeri, noi #tinerii avem puterea!”, mai punctează Alexandru Manda în postarea sa
Discussion about this post