Poliţiştii de frontieră ai Gărzii de Coastă au eliberat săptămâna aceasta şase exemplare de sturion descoperite în Marea Neagră, în unelte de pescuit de tip ohane puse de indivizi neidentificaţi încă, a informat, astăzi, Garda de Coastă.
Cele şase exemplare de păstrugă au fost găsite joi de lucrătorii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Tulcea şi cei ai Grupului de Nave Sulina în timpul unei acţiuni de prevenire şi combatere a braconajului piscicol pe Marea Neagră, în zona Sacalin, în unelte de pescuit de tip ohane, cu o lungime de 110 metri.
„Exemplarele de sturion au fost eliberate în mediul natural, (…) iar plasele au fost ridicate în vederea confiscării şi introduse în camera de corpuri delicte a Gărzii de Coastă. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni la regimul braconajului piscicol, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea”, se arată în informarea Gărzii de Coastă.
De altfel, săptămâna aceasta, în timpul unor acţiuni desfăşurate pentru combaterea braconajului piscicol, Garda de Coastă a mai găsit 110 kilograme de peşte, de diferite specii, pescuit ilegal, în circa 700 metri de plase, în toate cazurile începând cercetările pentru săvârşirii infracţiunii de braconaj piscicol.
Capturarea speciilor de sturioni în apele teritoriale româneşti a fost interzisă în anul 2006, din cauza declinului populaţiilor la nivel mondial, a poluării, supraexploatării şi a construirii barajelor de pe Dunăre care au oprit migraţia acestor specii.
Discussion about this post