Pompierii constănțeni abia au avut timp să răsufle noaptea trecută. Două incendii, ambele manifestându-se violent, au avut loc în Constanța, încă de la primele ore ale dimineții. O victimă carbonizată, alta intoxicată cu fum și încă două persoane cu atac de panică! O noapte de coșmar!
Incendiul de la Mihai Viteazu
Primul incendiu s-a petrecut, în jurul orei 04:00, la o casă din Mihai Viteazu, pe strada Căminului, nr.1.
La această operațiune a intervenit stația Midia cu 2 ASAS, ASII, SMURD B2, SMURD C si 1 SAJ.
„A fost scoasă din casă o persoana, sex masculin, în vârstă de peste 70 ani, dependentă de O2, intoxicată cu fum, conștientă, primește îngrijiri medicale de la echipajul SAJ. În interior, echipajele au găsit o persoă, sex feminin, carbonizată”, au transmis reprezentanții ISU Constanța.
Persoana intoxicată cu fum a fost transportată la spital. Persoana este conștienta, cooperantă, stabilă.
Femeia găsită carbonizată avea 76 de ani și era soția bărbatului intoxicat cu fum.
06:37 – Incendiul este lichidat. A ars casa pe o suprafață de 60 mp (2 camere și acoperișul)
Potrivit ISU Constanța, primarul localității Mihai Viteazu ar fi fost cel care l-a scos pe bătrânul de 70 de ani din flăcările care mistuiau casa.
Incendiul de la Corbu
Un alt incendiu s-a produs în jurul orei 05:00, pe o tereasă de pe plaja Corbu. Focul se manifesta pe aproximativ 1.000 mp, chiar lângă campingul de rulote.
Două persoane s-au autoevacuat.
Iată desfășurătorul evenimentelor, după cum ISU „Dobrogea” a transmis:
05:49 – incendiul este localizat. Au fost extrase 2 butelii din interior. Se lucrează pentru lichidare.
Cele două persoane autoevacuate, în vârstă de 45 si 72 ani, au suferit atac de panică. Au primit ingrijiri medicale de la echipajul SAJ, refuzând transportul la spital.
08:45 – Incendiul a fost lichidat. A ars terasa pe o suprafață de 1000 mp.
Discussion about this post