În timp ce Monica Macovei va afla în doar câteva zile ce pedeapsă va primi pentru că a schilodit un om, victima ei, motociclistul accidentat în urmă cu mai bine de un an și jumătate va a avea de tras toată viața. Ilie Constantin s-a prezentat astăzi din nou în fața magistraților din Mangalia care instrumentează dosarul civil în cârje, iar mâna stângă abia și-o mișca după ce săptămâna trecută a fost din nou operat. Iar procesul a foat din nou amânat.
Viața lui Ilie Constantin s-a schimbat într-o secundă. După ce a fost accidentat grav de fostul ministru al justiției, a stat 3 luni internat în spital. Și chiar dacă ulterior a fost externat, au urmat alte zile de spitalizare, intervenții chirugicale, tratamente și zeci de zile de recuperare medicală. Nu mai este omul de dinaintea accidentului și nici nu crede că va mai fi vreodată.
„Am fost evaluat de medici și mi s-a eliberat certificat în grad de handicap grav, pentru vătămările produse în accidentul în 2 octombrie 2022. Am mâna operată în trei locuri, la antebraț, la cot am fost operat acum trei săptămâni și urmează celelalte. La termenul trecut nu am putut să vin, eram operat la cot, mi-au scos niște metale care erau puse acolo, aici în partea asta au mai rămas tije de metal care trebuie scoase, la radius la fel, tije de metal care trebuie scoase, tibie, peroneu, iar genunchiul, mi-a spus domnul doctor să fiu mulțumit că pot merge așa cum merg, sunt ligamentele rupte, cartijele distruse. Eram activ, acum încep să mă îngraș, nu mai pot să fac nimic, saă vedem după operațiile care urmează ce se va întampla. Sper să termin cu ele anul asta, să încep să fac recuperarea și să îmi revin cât de cât”, a declarat astăzi Ilie Constantin.
Bărbatul este convins că Monica Macovei nu va ajunge în spatele gratiilor și crede că și-a recunoscut vina doar pentru a scăpa cu o pedeapsă mai blândă. În plus niciodată de la accident și până în prezent fostul ministru al justiției nu a luat legătura cu victima și nici nu și a cerut scuze pentru ce s-a întâmplat.
„Mie mi s-a părut că Macovei a recunoscut doar în interesul dânsei ca să obțină reducerea pedesei, nu mi s-a părut că a recunoscut că îi pare rău sau să ia legătura cu mine, nu, nu ba chiar la termenul trecut părea că e supărată pe mine”, a completat victima.
Bărbatul își dorește ca totul să se termine cât mai repede indiferent care va fi soluția. Ilie Constantin a cerut daune morale și materiale în valoare de 500.000 de euro. Instanța a stabilit un nou termen pentru 21 mai, iar la acel moment victima va prezenta un nou raport de expertiză medicală, pe care îl va obține de la Institutul de Medicină Legală, unde urmează să fie din nou evaluat. De asemenea avocata bărbatului a mai depus o serie de planșe și înscrisuri medicale prin care atestă starea de sănătate precară a victimei, traumele și intervențiile medicale la care aceasta a fost supusă.
Discussion about this post