ONG-urile joacă un rol vital în ceea ce privește dezvoltarea comunităților, indiferent de oraș sau regiune. Iar îmbunătățirea imaginii publice a organizațiilor non-guvernamental în rândul autorităților locale a fost principalul obiectiv al proiectului „Îmbunătățirea imaginii publice a ONG-urilor din 16 orașe din Regiunea Sud Est – Closing the gap together!”, care a ajuns la final, la Constanța.
Proiectul demarat de Asociația CSR Nest are ca scop îmbunătățirea imaginii publice a ONG-urilor în rândul autorităților locale, instituțiilor de învățământ și companiilor din mediul privat. Campania se desfășoară în 16 orașe din județele Constanța, Tulcea și Galați și vizează dezvoltarea unor măsuri strategice de comunicare.
“Nevoia a fost clară în alegerea publicurilor țintă, pentru că sunt sunt principalii state holderi ai oricărui ONG, sunt sursele de implementare a proiectelor și sursele de unde își pot atrage fonduri. Bineînțeles că fiecare dintre aceste publicuri țintă au câte un specific, specific în funcție de care a trebuit să gândim campania strategică”, declară Anda Sebesi, director comunicare Asociația CSR Nest
Inițiatorii proiectului susțin că ușoara îmbunătăţire a imaginii publice a ONG-urilor la nivel naţional trebuie capitalizată, conservată și chiar crescută, în zonele geografice în care există potenţial din partea mediului privat de a susţine și mai mult sectorul societăţii civile și deschiderea manifestată de autorităţile locale de a se implica alături de ONG-uri în iniţiative de dezvoltare comunitară.
“După 11 luni de proiect, ne-au venit noi idei pentru alte proiecte. Pentru că a fost provocator să ducem lumea ONG alături de IMM-uri compatibile, alături de școli, licee, universități, instituții și autorități publice locale, să vedem cât de bine stăm, pornind de la imaginea noastră ca și organizații nonguvernamentale până la partea lucrativă, să-i spunem, de a colabora, de a face lucruri împreună”, declară Sergiu Sebesi, manager de proiect
Principalele activități ale proiectului au fost:
- Implementarea unei cercetări integrate de măsurare a percepţiei legată de ONG-urile din 16 oraşe aflate in judeţele Constanţa, Galaţi şi Tulcea, la nivelul publicului ţintă, la începutul şi finalul proiectului;
- Maparea ONG-urilor din ceele 16 orașe incluse în proiect;
- Implementarea unui proces de analiză intenă pentru stabilirea punctelor forte pe care ONG-urile din cele 16 orașe incluse în proiect le au;
- Implementarea campaniei de comunicare strategică în scopul creşterii gradului de conştientizare a impactului ONG-urilor în regiunea de implementare;
- Dezvoltarea unui ghid practic privind utilizarea tehnicilor de comunicare specifice în relaţia cu cele 3 publicuri ţinta vizate de proiect;
- Crearea unei platforme online a ONG-urilor din regiunea de intervenție – www.hubongsudest.ro
Valoarea totală a proiectului a fost de aproape 75.000 de euro.
Discussion about this post