Dublu eveniment expozițional, la Centrul „Jean Constantin”. De Ziua Mondială a Artei, luni, 15 aprilie, de la ora 17.00, instituția va găzdui vernisajul unei inedite Expoziții de carte cu subiect religios, precum și al Expoziției de grafică vectorială a elevilor din clasele a IX-a A, a X-a A și a XI-a A din cadrul Liceului Tehnologic ,,Tomis” Constanța, Specializarea Tehnician operator procesare text/ imagine.
Proiectul ,,Povești sacre, interpretări moderne” este coordonat de: directorul general al Centrului Cultural Județean Constanța ,,Teodor T. Burada”, dr. Laura-Ștefania Abibula-Stroe, directorul Bibliotecii Universitare ,,Ioan Popișteanu”, prof. univ. dr. habil. Florentina Nicolae și prof. ing. Alexandrina Macarov – Liceul Tehnologic ,,Tomis” Constanța.
La vernisaj vor participa, în calitate de invitați: directorul Muzeului de Artă Populară Constanța, lect. univ. dr. Florentin Marian Sârbu – Facultatea de Arte din cadrul UOC, directorul Liceului Tehnologic ,,Tomis” Constanța, prof. Rodica-Tatiana Pînzaru, președintele Societății de Haiku Constanța, prof. Laura Văceanu și prof. dr. Anastasia Dumitru și elevii săi de la Liceul Teoretic ,,Lucian Blaga”.
Inițiat de prof. ing. Alexandrina Macarov din cadrul LTTC, proiectul are o tematică religioasă, având loc în preajma Sfintelor Sărbători Pascale, perioadă care abundă în tradiții și obiceiuri populare. Expoziția de grafică vectorială este, totodată, rezultatul muncii creative și de documentare a elevilor Liceului Tehnologic ,,Tomis” Constanța, Specializarea tehnician operator procesare text/ imagine, care s-au inspirat în realizarea lucrărilor din texte biblice, cât și din creația marilor noștri poeți: Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Vasile Voiculescu, Vasile Alecsandri. Lucrările de grafică vectorială cuprinse în expoziție sunt realizate în diferite programe de tehnoredactare (CorelDraw, Photoshop, Word) și sunt o încununare a activității ultimilor trei ani de curs, sub coordonarea prof. Alexandrina Macarov.
,,Proiectul propus de mine s-a bucurat de susținere din partea doamnei Laura-Ștefania Abibula-Stroe, directorul general al Centrului Cultural Județean Constanța ,,Teodor T. Burada”, precum și de implicarea Bibliotecii Universitare. Acesta are dublu scop: să promoveze specializarea tehnician operator procesare text/imagine a viitorilor tehnoredactori, editori, graficieni de carte, care presupune documentare, interpretare, machetare și montaj specific pentru tehnologiile de tipar și expoziția elevilor, ca rezultat explicit al studiului, acumulărilor de cunoștințe și dobândirea de abilități tehnice”, a menționat prof. ing. Alexandrina Macarov.
De asemenea, la realizarea proiectului cultural ,,Povești sacre, interpretări moderne” au colaborat: dr. Mădălina Nicolae – șef Serviciu Relații cu Utilizatorii din cadrul Bibliotecii Universitare ,,Ioan Popișteanu” a UOC, prof. Dana Rodica Amza – LTTC, prof. Iuliana Roșca – LTTC, artistul vizual Gheorghe Caraiman, prof. Mirela Maxim – LTTC, prof. Alexandra Alexandrescu – LTTC, prof. Elena Zahiu – LTTC, prof. Felicia Stroia – LTTC și prof. Cristina Caraman – LTTC.
Intrarea este liberă.
Discussion about this post