În această dimineață, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, la solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, sub coordonarea procurorului de caz Teodor Niță, specializat în combaterea infracționalității de mediu, efectuează 11 percheziții la domiciliile unor persoane fizice și sediile unor persoane juridice, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de îngroparea deșeurilor și abandonarea, aruncarea și/sau ascunderea deșeurilor.
Perchezițiile au loc cu sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și al specialiștilor Gărzii de Mediu Constanța.
Perchezițiile se desfășoară în municipiul Constanța, orașul Năvodari, comunele Lumina, Topraisar și satul Dulcești.
Din luna februarie 2024 și până în prezent, persoanele în cauză ar fi încălcat dispozițiile O.U.G. 92/2021, privind regimul deșeurilor, pe care le-ar fi depozitat, aruncat sau abandonat în mod ilegal.
La percheziții participă și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Discussion about this post