După ce furtunile au făcut ravagii fără precedent în Dubai, acolo unde mai multe drumuri au fost inundate, iar 45 de zboruri au fost anulate, unul dintre cele două grupuri de cetăţeni români blocaţi în Aeroportul Internaţional Dubai a revenit în ţară, joi, cu o cursă care a operat din Abu Dhabi, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe.
Reprezentanţii companiei aeriene cu care aceştia ar fi trebuit să fie transportaţi a asigurat deplasarea cetăţenilor români din Dubai la Abu Dhabi.
Cel de-al doilea grup de cetăţeni români a fost sprijinit de către agenţia de turism în vederea cazării până la identificarea unei soluţii pentru revenirea pe teritoriul României.
De asemenea, arată MAE, un al treilea grup de cetăţeni români care a solicitat sprijin Consulatului General al României la Dubai a fost sprijinit în vederea cazării până la revenirea pe teritoriul României.
Reprezentanţii Consulatului General la Dubai, în coordonare cu Centrala MAE, au în atenţie situaţiile individuale ale cetăţenilor români aflaţi în aeroportul Dubai şi intervin în continuare pentru identificarea de soluţii pentru revenirea acestora pe teritoriul României, prin intermediul curselor aeriene. Consulatul General va continua să ofere asistenţă cetăţenilor români până la revenirea acestora pe teritoriul României, precizează MAE.
Miercuri, Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că mai mulţi cetăţeni români au fost blocaţi pe Aeroportul din Dubai din cauza fenomenelor meteorologice extreme din Emiratele Arabe Unite.
Potrivit informaţiilor puse la dispoziţie de reprezentanţii aeroportului şi ai companiilor aeriene, cursele aeriene ar urma să fie reluate în cursul zilei de joi.
MAE reiterează recomandarea adresată cetăţenilor români de a acorda atenţie şi de a respecta instrucţiunile autorităţilor emirateze pentru evitarea eventualelor riscuri generate de situaţia cu caracter excepţional existentă pe plan local. Conform informaţiilor obţinute de la autorităţile emirateze, este preconizată o ameliorare a stării vremii, în continuare fiind întreprinse demersuri pentru reoperaţionalizarea pistelor Aeroportului Internaţional Dubai.
Consulatul General al României la Dubai menţine dialogul cu autorităţile emirateze şi cu cetăţenii români, acordând asistenţă consulară, conform competenţelor.
Discussion about this post