Începând de joi, 25 aprilie, și până pe 4 mai, în piețele agroalimentare din oraș se va comercializa carne de miel pentru Sărbătorile Pascale, de la producători avizați de Direcția Sanitar – Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, anunță administrația locală.
Vor fi puse la dispoziție locuri în halele de lactate din Piața Grivița și Piața Tomis III, pregătite înainte în acest sens. Au fost făcute operațiuni de dezinfecție, dezinsecție și deratizare.
Carnea provine de la ferme din județele Constanța și Tulcea, de la animale sacrificate în abatoare autorizate, iar medici veterinari de la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța supraveghează în permanență vânzarea. Prețurile sunt stabilite de producătorii locali.
Programul de comercializare a cărnii de miel este de luni până sâmbătă, între 08:00 și 17:00, iar duminică între 08:00 și 12:00.
Sursa foto: Facebook – Primăria Constanța
Discussion about this post