În aceste momente, în sala mică a Casei de Cultură a Sindicatelor Constanţa, se desfăşoară Conferinţa de alegeri a Organizaţiei Municipale PSD Constanţa.
Evenimentul a început la ora 17:30 și îl puteți urmări live pe pagina noastră de Facebook.
Președintele interimar, Ion Dumitrache, candidează pentru mandatul de președinte, iar pentru postul de prim-vicepreședinte, consilierul local, Costin Răsăuțeanu.
La prezidiu se află, în aceste momente: Ion Dumitrache, președinte interimar PSD, Felix Stroe, președintele Organizației Județene PSD Constanța, Horia Constantinescu, candidat PSD Primăria Constanța, Costin Răsăuțeanu, liderul consilieri locali PSD Constanța, Mariana Gâju, președintele Organizației Județene a Femeilor Social Democrate. De asemenea, la eveniment mai sunt prezenți: Roxana Dobrescu, președintele Organizației Municipale a Femeilor Social Democrate, Cătălin Grasa, candidat PSD Consiliul Județean Constanța, Florin Chelaru, primarul orașului Năvodari și Daniel Georgescu, primar Limanu.
Pe ordinea de zi a conferinței municipale se află:
- Adoptarea Raportului de Activitate al Biroului de Conducere al organizației
- Aprobarea bugetului propriu de venituri și cheltuieli
- Adoptarea Programului de activități al organizației municipale pentru perioada următoare aprilie – decembrie 2024
- Prezentarea Raportului cu privire la evidența membrilor organizației PSD 2021-2024
- Dezbaterea și adoptarea moțiunii PSD Constanța, echipa câșigătoare pentru oraș și județ
- Alegerea președintelui și a biroului organizației locale PSD Constanța
„Un singur mandat poate face minuni”, susține Roxana Mînzatu, care a dat-o ca exemplu Mariana Gâju care este „o sursă nesfârșită de energie” și implicare, un „exemplu la nivel național”.
Roxana Mînzatu a mai transmis că Partidul Social Democrat din Constanța are oameni îndeajuns de serioși și harnici, care pot să demonstreze că și în Constanța se pot face lucruri mărețe.
Mariana Gâju a precizat: „Vom demonstra că doar faptele vorbesc. PSD a fost, este și va fi forța care aduce plus valoare” și a completat prin faptul că: „Suntem județul cu cele mai multe candidate primar în mandatul 2020. Acest lucru este o normalitate”
Florin Chelaru, primarul orașului Năvodari a luat cuvânt și a transmis:
„Ne aflăm într-un moment important. Nu puteau să înceapă alegerile fără să avem o echipa puternica. Următoarea perioadă este extrem de importanta. In primul rand, trebuie să fim uniți, să facem front comun și să demonstrăm că suntem cei mai buni. Constanța are nevoie de PSD! Are nevoie de doctrina social-democrată”
Dan Georgescu, primar Limanu și prim vicepreședinte al Organizației Județene a subliniat faptul că:
„Organizația Municipală ne dă și nouă încredere, Organizației Județene. Sunteți o organizație foarte puternică. Este momentul pentru o nouă administrație PSD la Constanța.”
„Din 2003 sunt în această mare familie și am dovedit că se pot face lucruri mărețe. Putem să facem lucruri minunate împreună”, a mai comunicat și Cătălin Grasa, candidat PSD Consiliul Județean Constanța.
Președintele interimar, Ion Dumitrache a precizat că a preluat organizația și a ales să construiască totul de la zero, neavând vreun sediu. La ora acutală, pe fiecare zonă există câte un sediu, cu functionare de 6-8 ore.
„Mă bucură că oamenii vin la sediu să se înscrie în partid și vin oameni de calitate, nu din oportunism. La ora actuală, constat că Partidul Social Democrat este foarte cotat, iar la bază stă munca întregii echipe”, transmite Ion Dumitrache.
Președintele interimar PSD a mai vorbit și despre echipa de campanie:
„Avem 4 sedii, lucram la al 5-lea. Pentru campanii avem rezervate 44 de locuri pentru corturi. Echipa de campanie funcționează în parametri normali. Referitor la candidați, nu e nimeni intrus, sau impus! Despre candidatul la CJ, nu am copiat neapărat modelul de la București. Noi ne-am orientat către un om. Cătălin Grasa are un bun simț ieșit din comun uneori”.
După cum subliniază și Ion Dumitrache, PSD a reusit să producă foarte multe proiecte din opozitie, cu doar 8 consilieri și au fost scoase și multe amendamente.
„Partidul Social Democrat m-a onorat oferindu-mi șansa, prin oamenii săi, să evoluez temeinic. Am luat-o de jos. Astăzi, prim-vicepreședinte interimar Organizatia Municipală PSD Constanța. S-a muncit foarte mult și s-a pus suflet foarte mult”, transmite Costin Răsăuțeanu.
Liderul consilieri locali PSD Constanța a mai spus: „Asta înseamnă să îți dorești să consolidezi o echipa puternică pentru a creste calitatea vieții oamenilor. Asta am făcut noi. Am depus foarte multe proiecte. Parcă am uitat sa punem omul în centru … Ce facem cu oamenii? Aici, rolul PSD e fundamental”.
Costin Răsăuțeanu vorbește despre Programul Bebe Trusou și Stop Depresia.
UPDATE
La alegerile pentru Biroul Permanent Municipal al Organizaţiei Municipale PSD Constanţa, Ion Dumitrache a fost votat în unanimitate drept președinte, iar Costin Răsăuțeanu în postul de prim-vicepreședinte.
De asemenea, la alegeri au mai fost votați:
- Perodin Dede – secretar
- George Visan – vicepreședinte
- Eduard Martin – vicepreședinte
- Mirela Matichescu – vicepreședinte
- Cristian Mihăilescu – vicepreședinte
- George Naceades – vicepreședinte
- Dan tudor – vicepreședinte
- Daniel Darea – vicepreședinte
- Petru Boloș – membru
- Roxana Dobrescu – membru
- Nicolae lascu – membru
- Ștefan Mihu – membru
- Radu Babus – membru
- Cristina Papazian – membru
- Claudia Dobre – membru
- Cristina Roman – membru
- Paula Luca – membru
- Tache Haidarla – membru
- Remus Butoi – membru
- Gheorghe Crantea – membru
- Gheorghe Scriosteanu – membru
- Irinela Nicolae – membru
Pe listă a mai fost adăugat și Decebal Vrânceanu, ca membru al Biroului Permanent Municipal al Organizaţiei Municipale PSD Constanţa.
Discussion about this post