Credincioșii ortodocşi sărbătoresc astăzi Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. Totodată, astăzi sunt sărbătoriți toi cei care poartă nume de flori.
Potrivit Historia, duminica Floriilor sau a Stâlpărilor (ramurile de palmier sau finic, cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, n.r.) este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti din cursul anului bisericesc.
Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim a fost menționată pentru prima dată în secolul al IV-lea. Ierusalimul este oraşul unde a şi început să fie celebrată și a cuprins, în scurt timp, întreaga lume creştină, fiind celebrată cu mare fast. Strâns legată de minunea învierii lui Lazăr din Betania, această duminică îi pregăteşte pe credincioşii ortodocşi pentru bucuria pe care o aduce biruinţa lui Hristos asupra morţii din duminica următoare, cea a Învierii
Duminica Floriilor este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti din cursul anului bisericesc.
Totodată Floriile deschid săptamâna cea mai importantă pentru pregătirile Sărbătorilor Pascale, cunoscută sub numele de „Săptămâna Mare”, după cele 40 de zile de post.
De Florii se mănâncă peşte, fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri. În România sunt numeroase tradiții și superstiții de Florii, o sărbătoare cu mare însemnătate mare pentru creștini.
Cele mai multe tradiții implică ramuri de salcie, care se binecuvântează în Duminica Floriilor, în bisericile ortodoxe. În popor există credința că salcia are puteri miraculoase și că alungă duhurile rele.
Salcia care este dusă la biserică trebuie să aibă mugurii desfăcuți. Mugurii de salcie erau considerați vindecători. Cei care mâncau muguri de salcie, scăpau de friguri și de alte boli. De asemenea, mugurii de salcie mai erau introduși în aluatul pentru pâine. In popor, exista credința ca salcia sfințită aruncată în foc, poate ajuta în cazul unui incendiu.
Mai mult decât atât, pe vremuri salcia era pusă și în apa în care se îmbăiau copiii.
Tot în această zi sunt sărbătoriți cei ce poartă numele de Florian, Florin, Florentina, Florica, Viorica, Viorel, dar și cei cu nume mai rare, precum Garofiţa, Crizantema, Crina, Bujor.
În plus, tradiția ne spune că așa cum va fi vremea de Florii, tot așa va fi și în prima zi de Paște.
.
Discussion about this post