Violența lasă urme și pe ulițele de praf, dar și pe asfaltul urban. Chiar dacă cele mai grotești povești cu femei torturate de proprii soți le-am aflat la țară, trebuie să scriem adevărul, și la oraș țipetele fac ecou între blocurile înalte, cu vecini surzi la dramele de peste hol sau dincolo de balcon.
Doar în ianuarie, februarie și martie au fost semnalate, în mod oficial, 10.000 de cazuri în care româncele au fost bătute de soții sau concubinii lor. Atenție, vorbim aici doar despre cele care au vorbit, femeile care au pus mâna pe telefon și au sunat la Poliție sau despre cazuri raportate de puținii vecini cu etică și conștiință. În realitate (luând în calcul și victimele ce păstrează tăcerea) fenomenul este mult mai mare.
Tot în primele trei luni ale acestui an au fost înregistrați și 2000 de copii deveniți victime ale violenței domestice. Și aici situația este cu copy paste, după modelul femeilor, descris mai sus, pentru că vorbim tot doar despre date oficiale. Din nou, în realitate, fenomenul e mai mare.
„Am avut un soț foarte rău, am dus-o greu. A băut, m-a bătut, m-a dat afară din casă, mi-a pus cuțitul la gât și a trebuit să-mi iau bagajul și să plec. Venea acasă la săptămână și mă lua la bătaie. Mi-a dat cu pumnii, cu piciorul, m-a lovit în nas, m-a tras de păr, m-a împins pe jos. Și acum, din cauza la bătăi am niște dureri de cap”, ne declară o femeie transformată în victima propriului soț.
Vă scriu cu sinceritate, în 99 la sută dintre cazurile în care prezentam povestea unei familii dezbinate sau cu probleme mari financiare, femeia mărturisea că era bătută de partener. Și când scriu bătaie, mă refer la lovituri ce pot aduce moartea.
„M-a bătut, am rămas inconștientă. M-a lovit atât de tare încât a fost nevoie să-mi pună o placă de fier în cap.”, este declarația unei femei care risca să fie omorâtă în bătaie de partenerul ei.
Multe dintre femeile care povesteau că sunt bătute de soț au avut parte și de o copilărie grea, au trăit sărăcia și nu au primit sfaturi ca să le ajute să-și aleagă un partener de viață care să nu le transforme viața în chin.
Grăbite de familii să se mărite sau măcar „să-și ia un flăcău”, aceste femei au ajuns în mâinile unor torționari care miros a alcool, 24 de ore din 24.
În 99 la sută din cazuri nu este bătută doar soția ci și copiii, iar aceștia dezvoltă traume la rândul lor, traume care îi pot trimite pe o traiectorie greșită și așa se compromite încă o generație.
Și la oraș am întâlnit fete tinere care sunt bătute de partenerii lor. Sunt printre ele și fete chiar cu studii superioare, din familii bune, cum le spunem așa în limbaj șablon. Deci, virusul violenței infectează, așa cum știați probabil, toate straturile societății.
Țin minte și acum cazul unei fete tinere, de 25 de ani din București, cu toate șansele pentru o relație frumoasă și care a ajuns să fie bătută de un individ cu 15 ani mai mare ca ea, ce i-a devenit iubit. În ciuda sfaturilor celor mai apropiate prietene, frumoasa fată s-a întors la cel ce o lovea în mod brutal.
Statisticile arată că violența domestică a crescut ca fenomen, în România cu aproape trei procente, în prima parte a anului, iar rana aceasta se adâncește, pentru că în continuare, fii din multe familii învață după modelul tată bețiv-bătăuș, iar fetele învață că o palmă luată nu e nimic, pentru că na „bărbatul e bărbat, mamă.”
Avem nevoie de campanii de conștientizare, dar nu făcute așa doar de dragul de a strânge bani pentru ele și nici de imnuri false, care flutură un feminism gol de sens ci de proiecte sociale solide de educare.
Avem nevoie de familii care să iasă din acest matrix, din acest șablon în care bărbatul merge la muncă, trece pe la cârciumă și ajunge acasă, unde femeia îl așteaptă cu oala pe foc, și cu o farfurie plină cu ciorbă care îi tremură în mână, în timp ce-o duce la masă, cu gândul că o să mai fie bătută și în seara asta.
Avem nevoie de vecini care să lase muțenia și să acționeze în apărarea victimelor de peste hol sau uliță și de femei care să știe să spună STOP, înainte să se TERMINE ultima lor speranță pentru o viață dincolo de pumni și frică. Da, mereu există o SPERANȚĂ, ceva dincolo de ce nu vezi, ceva dincolo de frica ta, de situația ta de acum, indiferent de vârstă.
