Grătare, mici, excursii, petreceri, festivaluri, cluburi luxoase, răsărit pe plajă, city break-uri sau doar o bine meriată zi liberă, definesc sărbătoarea de 1 Mai. Ziua muncii are rădăcini adânci în perioada comunistă, dar originea ei este cu totul alta.
Ziua Muncii se sărbătorea intens în anii comunismului românesc, deși originea acestei zile internaționale se afla în SUA. Comuniștii nu au admis că americanii se aflau la originea zilei muncii, ci au inventat o teorie fantezistă cu privire la originea Zilei de 1 Mai.
În România, prima sărbătoare de 1 Mai a fost organizată în 1939, după ce Carol al II-lea desfiinţase sindicatele muncitoreşti. Comuniştii au confiscat apoi această manifestaţie regalistă şi după ce au preluat puterea au spus că, de fapt, ei au organizat în ilegalitate acel eveniment. Transformată într-o zi în care doar comuniştii au un merit, 1 Mai a devenit de un spectacol grandios, în care carele alegorice şi tablourile uriaşe ale lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin schimbau complet înţelesul acestei zile.
Timp de 70 de ani, în toate orașele din Uniunea Sovietică, de 1 Mai au defilat muncitori, agricultori, profesori, elevi și studenți. Cele mai grandioase manifestații aveau loc în Piața Roșie, din Moscova.
Copii ţinuţi ore întregi în soare, cu cunune de flori pe cap, muncitori scoşi din fabrici şi puşi să defileze și să aducă omagii partidului, dansuri, imnuri și ode închinate conducătorului defineau, an de an, Ziua Muncii.
Regimul comunist crease o lume paralelă, în care pionierii şi muncitorii cântau, într-un glas, cu toată forța „1 Mai muncitoresc”, slăvind gloria PCR, obligați să uite de frigul din case, de magazinele goale, de hrana raționalizată și de toată cenzura specifică regimului. Muncitorii erau obligați să aducă elogii regimului comunist, la defilări grandioase, cu pancarte ce afișau chipurile conducătorilor.
Soții Ceaușescu erau primiți cu aplauze și onoruri, în semn de iubire și prețuire.
Pentru defilări, muncitorii erau aduși în grupuri din tipul programului de lucru, li se dădeau pancarte cu sloganuri comuniste și erau puși să defileze prin fața tribunei oficiale.
La finalul defilărilor, toată lumea se îndrepta spre pădure, pentru o porţie de mici şi bere în mijlocul naturii. Teama, însă nu dispărea complet. O glumă interpretabilă rostită după câteva beri putea să-i coste libertatea pe cei care îndrăzneau să petreacă un pic prea mult.
34 de ani mai târziu, defilările s-au mutat la intrările cluburilor de fițe, imnurile au fost înlocuite cu muzică ce răsună din mașini la volum maxim, iar abundența se măsoară în cantitatea de carne care sfârâie pe grătarele încinse.
Ziua Muncii se sărbătorește acum cu petreceri pe plajă, festivaluri și excursii în toată lumea. Este așteptată de cei mici și de cei mari, pentru că se traduce în zile libere și începerea sezonului estival.
Unii sunt mult prea tineri ca să cunoască viața altfel, iar alții privesc cu nostalgie sau repulsie spre trecut. Un lucru este însă cert – De Ziua Muncii nimeni nu muncește.
