Nici coliva nu mai e ce-a fost, iar acum, în buza verii, revine în atenția publicului într-o variantă de sezon: la cornet, în formă de înghețată.
E drept, la o prima vedere, nu îți dai seama dacă e înghețată sau vreo prăjitură “deghizată”, dar numele produsului promovat pe rețelele de socializare lămurește situația – este vorba despre “colivete”. Cu alte cuvinte, aveți în față colivă la cornet. Este „gustul tradiției reinterpretat. O combinație delicioasă între tradiție și inovație”, anunță producătorul.
Fiertura de grâu făcută în memoria celor dispăruți și sfințită la slujbă, la biserică, pentru pomenirea lor, a ajuns însă de multă vreme și în meniurile restaurantelor. Unii o prezintă cu umor drept “deliciul răposatului” și o aduc la masă însoțită de o cupă generoasă de înghețată. Alții o ornează cu panseluțe și șerbet, sau îi adaugă diverse arome și fac un asemenea plating încât ideea de colivă rămâne departe.
Așadar, colivete nu răcorește, dar cu siguranță, atunci când o vede, clientul zâmbește.
Discussion about this post