Echipa de primă ligă FC Botoșani a învins la limită formația din eșalonul secund, CS Mioveni, scor 1-0, în prima manșă a barajului de menținere / promovare în SuperLiga, cu un gol venit în minutele de prelungire ale partidei.
Gazdele cu greu și-au valorificat avantajul terenului propriu în această prima manșă a barajului de menținere.
În duelul cu CS Mioveni, elevii lui Bogdan Androne au avut o posesie covârșitoare (peste 70%) și mai multe situații de poartă, dar raportul ocaziilor mari a fost unul echilibrat. Ba mai mult, CS Mioveni a avut un gol anulat de VAR pentru ofsaid în prelungirile primei reprize.
Moldovenii au dat lovitura în cel de-al treilea minut de prelungiri prin Aldair, care l-a învins pe portarul Croitoru cu un șut din afara careului.
Calificarea se va decide însă la returul care va avea loc la Mioveni peste o săptămână.
Al doilea meci de baraj, Dinamo – Csikszereda va avea loc luni 20 mai de la ora 20:00.
Discussion about this post