Echipa M&M Dental Team, prin intermediul doctorului Cristian Mina, medic specialist ortodonție şi estetică dentară în cadrul UMF Târgu-Mureș vă oferă soluții medicale specifice şi personalizate. Tratamentul ortodontic invizibil este funcțional, plăcut, adaptabil, estetic şi avantajos ca estimare şi durată în timp. Îndreptarea dinților are beneficii estetice reale. Metoda tradițională o constituie aparatul ortodontic fix, prin fire și brackeți metalici. Acestea funcționează foarte bine, dar prezintă și anumite dezavantaje: brackeții nu pot fi îndepărtați decât la finalul tratamentului, interdicții alimentare și sunt foarte vizibili atunci când zâmbim.
Avem o alternativă: aparatele dentare invizibile – o arcadă din plastic, personalizată, aproape invizibilă. La fiecare 1-3 săptămâni vei folosi o gutieră nouă: cu fiecare etapă dinții se vor mișca puțin mai aproape, spre rezultatul dorit.
ALIGNERE, CLEAR ALIGNERS, invisaligne reprezintă o alternativă la bracheturi, o metodă de tratament ortodontic invizibil. Pentru a reduce costurile aparatului și a le asocia costurilor ortodonției fixe, Clinica M&M Dental Team realizează scanarea, etapizarea digitală a tratamentului și printarea gutierelor în cadrul clinicii, cu o reducție considerabilă a costurilor pentru pacienți.
Alignerele sunt gutiere făcute dintr-un material transparent, confortabil care au ca scop să deplaseze dinții pozitionați incorect. Purtând aceste gutiere, dinții se vor deplasa treptat și ușor spre direcția corectă pentru a-i alinia. Astfel obțineți zâmbetul pe care îl doriți și nimeni nu va observa. Nu există bracheturi și nici arcuri care trebuie strânse, doar mai multe gutiere care se schimbă la 2-3 săptămâni; nu există obligația controlului lunar ortodontic și a prezenței în clinică a pacientului; gutierele se pot realiza la distanță, urmând etapele din simularea tratamentului și expediate ulterior pacientului. Alignerele sunt create prin scanarea unor amprente de precizie a dinților. Scanarea digitală și imprimanta 3 D realizează în cadrul Clinicii M&M Dental Team asigură etapele de producție a aparatului invizibil.
Este o metoda revoluționară de tratament ortodontic care permite corectarea malocluziilor folosind o serie de gutiere mobilizabile, personalizate, aproape invizibile, numite Alignere. Invisalign reprezintă un sistem de tratament bazat pe tehnologii de ultimă generație și susținut de studii și o muncă de cercetare riguroasă. Această metodă de tratament și-a dovedit eficiența în studii clinice efectuate în universități și cabinete private din toata lumea.
Invisalign combina diagnosticul și planul de tratament cu ultimele descoperiri în tehnologia grafică 3-D computerizată. Pentru fiecare pacient sunt confecționate o serie de Alignere individualizate, care prin purtare succesivă permit deplasarea dinților în conformitate cu planul de tratament pe care medicul ortodont certificat Invisalign l-a stabilit pentru dumneavoastră. Fiecare Aligner trebuie purtat două săptămâni, cu o durată minimă de purtare de 22 de ore în fiecare zi, pentru a determina deplasarea dinților din aproape în aproape până la atingerea rezultatelor dorite.
Aplicarea acestui sistem de tratament presupune parcurgerea anumitor pași:
1. Adunarea documentației necesare pentru stabilirea diagnosticului și planului de tratament: radiografii, poze intra și extra-orale ale pacientului, analiza ocluzală,
2. Stabilirea diagnosticului, planului de tratament și a indicației de tratament cu Invisalign,
3. Inregistrarea amprentelor pacientului cu materiale de înaltă fidelitate (PVS) și trimiterea acestora împreună cu planul de tratament producătorului,
4. Vizualizarea și aprobarea rezultatului final, de către medicul ortodont, împreună cu pacientul, prin intermediul softului specializat ClinCheck,
5. Începerea tratamentului cu Invisalign.
Tratamentul cu sistemul Invisalign oferă o serie de beneficii pacienților:
• Alignerele sunt aproape invizibile, astfel încât aproape nimeni nu-și va da seama că le purtați,
• Este foarte confortabil, deoarece nu există brackets sau arcuri care să irite țesuturile moi,
• Alignerele sunt detașabile, permițând îndepărtarea lor pe durata meselor și a realizării igienei bucale, ceea ce reprezintă un avantaj major în comparație cu sistemele de tratament fixe.
Pacienții pot vizualiza încă de la începutul tratamentului, prin intermediul soft-ului specializat, rezultatul final al tratamentului.
De ce este nevoie pentru a deplasa un dinte? Este chiar simplu: e nevoie doar de puțină presiune aplicată strategic și, mai important, constant. Ortodonția invizibilă prin gutiere, realizată în cadrul Clinicii M&M Dental Team prin tehnologia Clear Corect Straumann România prezintă două mari inovații importante combinate pentru a asigura o presiune constantă, exactă: marginea dreaptă și materialul nostru brevetat pentru gutiere din trei straturi, ClearQuartz. Pentru a avea rezultate, dispozitivele ortodontice trebuie să stea fixate, iar acesta este aspectul unde gutierele ClearCorrect excelează.
Alte gutiere se uzează și își pierd din aderență pe măsura utilizării. Din acest motiv, acestea folosesc frecvent „ataşamente” (mici umflături de culoarea dintelui) pentru a-i oferi gutierei un punct de sprijin. Unele ataşamente sunt necesare pentru a ajuta la deplasarea dintelui, iar altele sunt folosite doar pentru a susține gutiera. Gutierele ClearCorrect sunt proiectate special pentru a deplasa dinții în mod eficient, cu mai puține ataşamente. De fapt, datorită marginii drepte care depășește conturul dinților, s-a demonstrat că gutierele ClearCorrect prezintă o retenție de 2,5 ori mai mare decât a gutierelor cu margine crestată. Fără a avea nevoie de ataşamente suplimentare, beneficiați de un tratament eficient care arată bine. Gutiere ClearCorrect se fixează de 2,5 ori mai bine decât gutierele cu margine crestată.
ClearCorrect este o opțiune de tratament ortodontic care utilizează alignere transparente care se așează peste dinți pentru a-i deplasa către noile lor locații. Alignerele sunt fabricate dintr-un plastic transparent, confortabil și durabil și sunt create personalizat pentru fiecare pacient în parte.
Cel mai mare beneficiu al aparatului ClearCorrect este că nu vei fi îngrijorat de aspectul zâmbetului tău în fotografii și nu vei trece printr-o perioadă în care să îți faci griji ce vor spune prietenii/colegii despre faptul că porți aparat dentar.
Alignerele sunt realizate dintr-un plastic transparent, de aceea sunt aproape invizibile. În schimb, uneori se pot observa „atașamentele” de suprafețele dentare pe care ClearCorrect le folosește pentru a ajuta la deplasarea dinților. Aceste atașamente sunt mici „proeminențe” albe sau transparente care se aplică pe dinți la începutul tratamentului și rămân, de obicei, pe toată durata acestuia (la sfârșitul tratamentului atașamentele se îndepărtează în totalitate).
La prima vizită, medicul ortodont vă explică totul despre ClearCorrect și amprentează dinții și mușcătura dvs. pentru a le trimite la centrul ClearCorrect. Cu ajutorul tehnologiei imagistice 3D aceste amprente sunt transformate într-o serie personalizată de alignere clare și detașabile.
La următoarea vizită, veți primi primele seturi de alignere pe care trebuie să le purtați până la controlul periodic (la aproximativ 6 saptămâni) pentru a verifica dacă tratamentul dvs. progresează conform planului. Veți purta fiecare set de aliniere timp de aproximativ două săptămâni, îndepărtându-le doar pentru a mânca și pentru a igieniza dinții.
Tratamentul se termină când ați purtat fiecare set de alignere (durata totală a tratamentului este în medie 12 – 18 luni).
Pentru cele mai bune rezultate, alignerele ClearCorrect trebuie purtate timp de 20 – 22 de ore în fiecare zi, ceea ce înseamnă că puteți scoate alignerele atunci când mâncați și când vă igienizați dinții (acest aspect vă ajută să aveți grijă de dinții dvs. la fel de eficient ca înainte de începerea tratamentului ortodontic).
Tratamentul nu este dureros, dar atunci când vă puneți pentru prima dată aligerele vă puteți aștepta să simțiți disconfort (acesta dispare după ce purtați alignerele mai mult timp).
Deși majoritatea problemelor ortodontice se pot trata cu ClearCorrect, acesta nu este întotdeauna cea mai bună alegere pentru tratarea problemelor ortodontice mai complexe. De aceea, înainte de a decide ce aparat dentar ar trebui să utilizați, vă recomandăm să discutați cu medicul ortodont dacă problemele pe care le aveți se pot trata cu aparatul ClearCorrect sau necesită aparat cu bracketi.
ClearCorrect funcționează asemănător ca toate celelalte aparate dentare de tip gutieră aplicând presiune gradual care determină deplasarea dințiilor și remodelarea osului și a structuriilor de suport dentar.
Întregul proces este cât se poate de simplu:
1. Se înregistrează forma și poziția dințiilor cu ajutorul unui scanner intraoral și se face un plan de tratament individualizat cu pașii necesari pentru a duce dinții în poziția corectă.
2. Se realizează o simulare grafică pe calculator care ne arată cum se deplasează dinții din poziția inițială în poziția finală și câte seturi de alignere (gutiere) sunt necesare pentru a corecta toate problemele existente.
Cunoscând de la începutul tratamentului câte seturi de alignere se vor folosi, pacientul o să știe exact în cât timp va obține noul zâmbet (cât va dura tratamentul ortodontic).
Toată documentația este trimisă unui laborator specializat ClearCorrect care printează cu ajutorul unei imprimante 3D multiple modele cu dinți care se folosesc pentru a realiza toate seturile de alignere (gutiere).
Pacientul primește seturile de alignere și este instruit de către medic cum să le folosească. Un set de alignere ClearCorrect se folosește aproximativ 2 săptămâni și trebuie purtat minim 22 de ore pe zi (alignerele se îndepărtează doar când mâncăm, bem sau ne spălăm pe dinți).
M&M Dental Team aduce tratmentele invizibile mai aproape de nevoile pacientilor, reducand considerabil costurile, pentru cӑ gutierele sunt realizate în cadrul clinicii. M&M Dental Team este o clinică certificată în utlizarea aparatelor dentare invizibile Clear Aligner şi Invisalign. Tratamentul ortodontic invizibil este funcțional, plăcut, adaptabil, estetic şi avantajos ca şi estimare şi durată în timp.
M&M Dental Team! Redescoperiți zȃmbetul!
Adresa: Str. Onești, nr. 37, Constanța
Telefon recepție: 0341 465 635 / 0725 869 561 / 0341 412 549
Web: www.mmdentalteam.com
Facebook: M&M Dental Team
Discussion about this post