Cicliștii de la CSM Constanța însoțiți de antrenorul Filip Grigorescu, au urcat pe podium la prima etapă a Cupei României de Șosea pentru Seniori, Juniori și Cadeți
Competiția intitulată „Turul Colinelor” s-a desfășurat la Bacău, cu o cursă de fond și una de circuit, iar sportivii de la clubul constănțean au avut de înfruntat o competiția acerbă, concurența unor echipe de tradiție, dar și o vreme ploioasă și răcoroasă.
Iată rezultatele obținute de către cicliștii constănțeni:
La categoria U23, Mihnea Harasim s-a clasat pe locul 2 la circuit și pe locul 3 în clasamentul general al probei. Și Matei Paris a obținut un loc 2 la circuit și locul 3 la general, la categoria cadeți masculin, iar Brigitte Belu a încheiat pe podium, cu al treilea timp în circuitul de duminică, la cadete. Foarte bine s-au prezentat și ceilalți doi cadeți, Matei Cucu și Dragoș Cioclin.
Discussion about this post