Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunţat, joi, la inaugurarea Muzeului Ivan Patzaichin – Centru de inovare comunitară că muzeul este prima instituţie din România inclusă în reţeaua Bauhaus European Center.
Anunţul a fost făcut în timpul festivităţii de inaugurare a muzeului la care au participat atât autorităţi, cât şi turişti şi a fost însoţit de acordarea unei plachete fiicei campionului olimpic, Ivona Patzaichin-Rusu.
„Ministerul Culturii este proaspăt partener într-o reţea culturală internaţională Bauhaus European Center şi ne-am gândit, ca proaspăt intraţi în acest circuit cultural internaţional, ca prima distincţie pe care o oferă Ministerul Culturii de ambasador local în Bauhaus European Center să vină şi să rămână la Mila 23, la Muzeul Ivan Patzaichin”, a declarat ministrul Culturii.
În discursul susţinut la festivitate, oficialul guvernamental a subliniat importanţa personalităţii lui Ivan Patzaichin.
„Realizarea muzeului contribuie la prezentarea publică a unor performanţe ce au în spate nişte valori de excepţie care, dacă ar fi asimilate de cât mai mulţi din noi, societatea noastră ar fi mult mai bună, mai ales într-un context în care disensiunile, agresiunile, clivajele politice, toată ura asta care s-a însămânţat între oameni şi în societate, riscăm să ne aducă într-o situaţie în care ne va fi greu să construim”, a menţionat Raluca Turcan.
În timpul festivităţii au vorbit reprezentanţi ai Guvernului şi personalităţi ale lumii sportive care au amintit importanţa lui Ivan Patzaichin.
„Suntem aici atât de mulţi şi cu o energie atât de bună pentru că tata a fost iubit. (…) Sunt absolut convinsă că dacă el ar fi fost aici, ar fi iubit foarte mult locul ăsta, i-ar fi plăcut la nebunie”, a declarat Ivona Patzaichin-Rusu.
Inaugurarea Muzeului Ivan Patzaichin a fost un eveniment desfăşurat sub patronajul UNESCO.
„E mai degrabă un centru cu o vocaţie multiplă şi tocmai ca urmare a acestei vocaţii multiple care reuneşte în acelaşi loc şi elementul de cultură, fie că vorbim de patrimoniul construit, fie de cel imaterial, dezvoltarea durabilă, o altă temă foarte importantă a UNESCO, educaţia, pentru că va fi un centru în care se vor desfăşura activităţi educaţionale şi nu în ultimul rând Delta e un subiect de cercetare ştiinţifică”, a explicat pentru Agerpres expertul din cadrul Comisiei naţionale a României pentru UNESCO, Codrin Tăut.
De asemenea, preşedintele Institutului Cultural Român, Liviu Jicman, a afirmat că centrul din satul Mila 23 poate găzdui rezidenţe culturale.
„E foarte important că acest centru nu a fost gândit doar ca un muzeu static, ci ca un punct viu de acţiune şi rezidenţe. Cred că ar fi ideal să ajungem aici cu ceva tematic care să fie în legătură cu muzeul, cu creativitatea şi cu interpretarea artei tradiţionale româneşti”, a menţionat Jicman.
În timpul festivităţii de inaugurare a centrului din Mila 23, vicepreşedintele asociaţiei Ivan Patzaichin-Mila 23, Teodor Frolu, a primit din partea Preşedinţiei României ordinul ‘Meritul Cultural’ în grad de Cavaler, Categoria I – ‘Arhitectură’, iar Florica Zaharia, doctor în arte vizuale, Conservator Emerit al Muzeului Metropolitan de Artă din New York, fondatoarea Muzeului Textilelor din Băiţa, a fost decorată cu ordinul ‘Meritul Cultural’ în grad de ‘Cavaler’.
Totodată, Romfilatelia a prezentat o coliţă dedicată Muzeului Ivan Patzaichin.
Muzeul Ivan Patzaichin a fost construit pe locul fostei case a părinţilor lui Ivan, prin preluarea de elemente constructive ale acesteia, din materiale sustenabile, lemn, cânepă, stuf, ca un model de practici în domeniul construcţiilor verzi, aliniat cu specificul local din Deltă.
Ansamblul constă într-un turn-observator, înalt de 18 metri, în care a fost amenajat un muzeu, un pavilion destinat activităţilor de natură culturală, artistică, educativă şi de construcţie comunitară, o zonă destinată gastronomiei Deltei şi un spaţiu pentru rezidenţe artistice.
Muzeul se va deschide vineri publicului cu mai multe activităţi şi va putea fi vizitat de miercuri până duminică, între orele 11,00 şi 18,00. Accesul va fi gratuit, însă, datorită spaţiului limitat, vizitarea muzeului se face exclusiv pe bază de programare orară online, din aplicaţia Delta lui Ivan, care poate fi descărcată din Apple Store şi Play Store, se arată într-un comunicat de presă al asociaţiei Ivan Patzaichin-Mila 23.
Sursa foto: Agerpres
Discussion about this post