Generația de Aur a României care în 1994 la Campionatul Mondial din SUA a scos sute de mii de români în stradă, s-a întors pe teren pentru un ultim meci, sâmbătă seară, pe Arena Națională, în prezența a aproximativ 55.000 de spectatori.
Ultima reprezentație a tricolorilor a însemnat o victorie cu legendele lumii, scor 3-2, după o revenire spectaculoasă de la 2-0. Golurile au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă.
Sub privirile a peste 50.000 de spectatori, componenții Generației de Aur, vizibil emoționați, au făcut spectacol alături de adversarii lor, într-un meci ce va intra în istorie. Jose Mourinho a fost unul dintre oaspeții de seamă la acest eveniment și antrenor al echipei adverse.
Adversara României a fost o echipă formată din foști mari jucători ai lumii, printre care amintim de Rivaldo, Stoichkov, Panucci.
Deasemenea fanii tricolori au avut pregătit și un moment special în memoria lui Didi Prodan, care a murit în 2016, la 44 de ani, în urma unui infarct.
Înaintea meciului, Răzvan Prodan a primit un tablou special, un suvenir care să rămână în istorie.
Atmosfera a fost întreținută înaintea meciului de Loredana Groza.
Componenţa echipei Generaţia de Aur, antrenată de Anghel Iordănescu şi Gabi Balint este: Florin Prunea (1), Bogdan Stelea (12) şi Ştefan Preda (22) – pe post de portari, Gică Popescu (6), Iulian Filipescu (23), Miodrag Belodedici (4), Dan Petrescu (2), Tibor Selymeş (13) şi Gheorghe Mihali (14), Răzvan Prodan, fiul lui Didi Prodan (3) şi Corneliu Papură (19) – pe post de fundaşi, Gică Hagi (10), Dorinel Munteanu (8), Constantin Gâlcă (18), Basarab Panduru (15), Ioan Ovidiu Sabău (8), Ovidiu Stângă (20) şi Ionuţ Lupescu (5 ) – pe post de mijlocaşi şi Ilie Dumitrescu (11), Florin Răducioiu (9), Marius Lăcătuş (7), Ion Vlădoiu (16), Viorel Moldovan (9), Adrian Ilie (11), Marian Ivan (21) – pe post de atacanţi.
Echipa World Stars, antrenată de Jose Mourinho, a fost alcătuită din Dida şi Frey – pe post de portari, cu 1 pe tricou, Maicon (13), Candela (32), Fernando Couto (6), Panucci (2), Juanito Gutierrez (20), Paul Bodin (3), Kobiashvilli (4) şi Miroslav Djukic (5) – pe post de fundaşi, Rivaldo (10) – câştigător al Balonului de Aur, Giovanni (11), Litmanen (7), Gokhan Inler (14), Christian Karembeu (19), Giorgios Karagounis (20), Edmilson (15), Marcos Senna (16) şi Christian Zaccardo (81) – pe post de mijlocaşi şi Nuno Gomez (21), Hristo Stoichkov (8) – şi el câştigător al Balonului de Aur, Goran Pandev (27) şi Javier Saviola (9) – pe post de atacanţi.
Profitul rezultat în urma acestei licitaţii va fi donat către ‘Şcolile Generaţiei de Aur’, iniţiativa prin care Generaţia de Aur va sprijini financiar toate şcolile în care s-au format membrii echipei.
Această cauză a fost anunţată la finalul lunii februarie, și profitul strâns în urma vânzării tricourilor de colecţie va fi împărţit în mod egal între unităţile de învăţământ în care au învăţat cei 25 de jucători din lotul care va fi prezent pe Arena Naţională pe 25 mai.
Discussion about this post