Acolo unde se termină șantierul, încep gropile. Dacă acum nici un an oamenii se plângeau de lucrările interminabile din oraș, iată că acum a venit vremea ca aceștia să guste ,,roadele” reabilitării.
Strada Mihai Viteazul , recent reabilitată, s-a pricopsit pe mijloc cu un crater de toată frumusețea. Mică dar adâncă, groapa scoate la iveală înjurături care mai de care mai originale din partea șoferilor care, din neatenție sau necunoștință de cauză îndrăznesc să treacă cu viteză pe acolo.
,,Echipele Confort Urban vor interveni în această săptămână cu utilaje pentru decopertarea și asfaltarea carosabilului. În această noapte, se va decoperta carosabilul pe strada Mihai Viteazu, pe tronsonul cuprins între strada Griviței și bulevardul Ferdinand. Circulația autovehiculelor va fi restricționată total, în intervalul orar 21:00-06:00. Marți noapte și miercuri noapte, lucrările de frezare a carosabilului vor cuprinde tronsonul delimitat de bulevardul Ferdinand și strada Traian. Vor fi instituite aceleași restricții de trafic rutier, între orele 21:00-06:00.” este mesajul pe care îl transmitea Primăria la finalul anului trecut. Mai exact, după nici 6 luni, lucrarea s-a surpat.
Mai mult, locuitorii din zonă spun că și pe vremuri, înaine ca strada să fie reabilitată exista o groapă cam în aceeași zonă. Rămâne de văzut dacă orașul de la malul mării trăiește sub apăsarea unui blestem al eternelor gropi sau dacă infrastructura șubredă ar avea, mai degrabă, legătură cu lucrările de mântuială…
Discussion about this post