Un accident rutier s-a încheiat tragic în această dimineață, între Năvodari și Corbu.
O cisternă și un autoturism s-au ciocnit violent. La fața locului au fost trimise trei ambulanțe. Șoferul automobilului a fost însă foarte grav rănit în urma coliziunii și nu a supraviețuit, au transmis reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță Constanța.
Deocamdată, nu se cunosc cauzele producerii accidentului, dar se fac cercetări în acest sens.
UPDATE:
Potrivit polițiștilor deplasați la fața locului, impactul de pe D.J. 226 s-a produs între un autoturism și un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, ce erau conduse de doi bărbați, de 45, respectiv 52 de ani. Cele două vehicule ar fi circulat din sensuri opuse.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
Discussion about this post