De Ziua Copilului, distracția se mută pe litoral. Prichindeii vor avea parte de o mulţime de surprize care mai de care mai amuzante și mai interactive. Ateliere de creaţie, spectacole în aer liber, teatru, sunt doar câteva dintre activitățile de care micuții se vor bucura la început de vară.
1 Iunie vine cu distracţie şi muzică pe litoral. Pe plaje, în oraș sau în unitățile de cazare, nimeni nu se va plictisi.
în Mamaia, la piaţeta Cazino, dar și la Perla, cei mici vor avea parte de concerte speciale ţinute de artiştii lor preferaţi.
„O surpriză frumoasă la scena din piaţeta Cazino şi anume YNY Sebi, pentru cei care îl cunosc, cu siguranţă vor fi prezenţi acolo. După YYNY Sebi cântă binecunoscuta trupă Voltaj, cu celebrele sale șlagăre. Specatcolul se va încheia cu focuri de artificii. Să nu-i uităm pe cei foarte mici. Am pregătit pentru ei minunate spectacole în Piaţeta Perla de data aceasta. Avem cu începere de la 17 şi până la ora 20, tot felul de spectacole şi piese de teatru pentru copii”, spune George Măndilă, preşedinte OMD Mamaia.
În hoteluri, rezervările au fost făcute din timp. Iar dacă cei mici vor avea parte de joacă, distracție și voie bună, adulții se pot relaxa pe terase, în restaurante sau în centrele SPA.
,,Hotelul este rezervat aproape complet pentru primul weekend din iunie. Avem locul de joacă, foarte căutat. Și afară avem leagăne, tobogane pebtru cei mici, să-și consume energia. Pentru 1 Iunie se anunță plin. Părinții îi pot supraveghea de pe terasă sau, mai nou, cât copiii se joacă, adulții se pot relaxa la centrul SPA”. a spus Oana Tănase, manageul unui hotel din Mamaia.
Meteorologii anunță vreme bună de 1 Iunie. Cei care vin pe litoral vor avea parte de soare și temperaturi de vară. De asemenea, și tarifele sunt mai mici. Prețul unei nopți de cazare, la un hotel de trei stele din Mamaia pornește de la 250 de lei.
Discussion about this post