Primăria Municipiului Tulcea, prin Direcția Arhitect Șef, a elaborat un instrument de informare facilă, pus la dispoziția cetățenilor interesați atât de procesul legislativ cât și de cel practic din domeniul construcțiilor: Ghid privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
Ghidul este structurat sub forma unor întrebări uzuale, pe care orice persoană care dorește să-și realizeze o construcție și le pune atunci când inițiază acest demers.
Pe acest site puteți găsi răspunsuri generate de practica curentă din domeniu, din varietatea tipologiei lucrărilor de construire și din dorința de a clarifica situațiile în care o documentație tehnică este sau nu autorizabilă.
Scopul elaborării ghidului a fost de a simplifica înțelegerea tuturor etapelor prin care un proiect se materializează, din stadiul de idee, Certificat de urbanism, studii de specialitate, obținerea avizelor și acordurilor, Autorizația de construire până la recepția la terminarea lucrărilor și obținerea certificatului de atestare a construcției.
Ghidul este conceput pe site, în format interactive și poate fi descărcat aici.
Discussion about this post