Grad mare de ocupare, de 70%, în Mamaia, dar și în orașul Constanța, unde, pentru astăzi, nu mai sunt camere disponibile în nici un hotel de 4 stele, au anunțat reprezentanții Asociației Patronale RESTO Constanța.
Pentru cazare cu mic dejun pentru un hotel de trei stele, tariful este între 120 și 170 de lei , pentru hoteluri de patru stele între 170 și 250 de lei, iar în zona all inclusive, tarifele sunt cuprinse între 370 de lei și 500 de lei, preț valabil pe cameră, pentru două persoane.
În urma consultărilor cu reprezentanții agențiilor de turism și cu hotelierili, în acest weekend, gradul de ocupare al hotelurilor de pe întregul litoral va fi de peste 60%.
Cele mai aglomerate stațiuni sunt acum, la început de vară, Mamaia, Eforie Nord și Costinești.
În această perioadă, turiștii se bucură de tarife reduse – cu cel puțin 60-80% față de tarifele de plin sezon, dar și de facilitățile pentru copii, locuri de joacă, piscine încălzite ori spectacole cu animatori.
În plus, avem un început de iunie extrem de căduros. Meteorologii anunță 33 de grade celsius, apa mării este și ea foarte caldă, deja s-au înregistrat 20 de grade, deci cu cel puțin 4 grade peste media normală.
„Un debut de sezon surprinzător de bun, dar binemeritat și îndelung așteptat de turiști și de operatorii din industria ospitalității de pe Litoral”, a mai comunicat RESTO.






