Doi sirieni care au încercat să treacă ilegal frontiera din Bulgaria în România, pe la PTF Negru Vodă, ascunşi printre rulouri de tablă transportate cu un autocamion condus de un ucrainean, au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră ai Gărzii de Coastă.
Potrivit unui comunicat de presă transmis marţi, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă s-a prezentat la control un cetăţean ucrainean care conducea un autocamion cu semiremorcă, încărcat, conform documentelor de însoţire a mărfii, cu rulouri de tablă, cu destinaţia Ucraina.
„În urma verificărilor efectuate, echipa comună de control formată din poliţiştii de frontieră români şi bulgari a descoperit, ascunşi în compartimentul marfă al semiremorcii, doi cetăţeni străini. Cu ocazia verificărilor, lucrătorii noştri au stabilit că sunt cetăţeni din Siria, în vârstă de 49, respectiv 26 de ani”, reiese din comunicatul transmis de Garda de Coastă.
Persoanele respective au fost preluate, în baza Acordului de readmisie între România şi Republica Bulgaria, de către autorităţile de frontieră din Bulgaria, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun
Discussion about this post