Se anunță vreme de vară în Dobrogea în următoarele săptămâni. Media valorile termice diurne se va situa între 28 și 32 de grade, cu cele mai ridicate valori în perioada 10 – 13 iunie, iar a celor nocturne va fi de 18-20 de grade.
Manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi mai ales în intervalul 3 – 5 iunie, și cu precădere după data de 13 iunie.
Astăzi, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, averse, fenomene electrice și intensificări ale vântului mai ales în zona continentală, unde și maximele termice vor urca până la 34 de grade. În Deltă și la malul mării, sunt anunțate temperaturi între 27 și 30 de grade, iar minimele nocturne vor fi cuprinse între 18 și 21 de grade.
Miercuri, vremea va fi predominant însorită, dar nu sunt excluse câteva ploi de vară. Valorile termice mai scad puțin, îndeosebi în zona de coastă, unde nu vor depăși 27 de grade, dar în zona continentală maxima va urca până la 33 de grade Celsius.
În apa mării sunt 19-20 de grade.
Discussion about this post