Aproape 19 milioane de români sunt așteptați astăzi la urne, pentru a-și alege primarii şi şefii de Consilii Judeţene. Votarea la cele 18.955 de secții a început la ora 7:00 și se încheie la ora 22:00.
Până la ora 9:00 au votat, astăzi, la alegerile locale, 875.646 alegători, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Prezenţa la vot la ora 9:00 a fost de 4,95%.
Dacă la ora 22.00 vor mai fi oameni care nu au apucat să voteze şi care stau la coadă în apropierea secţiilor de vot, atunci programul se poate prelungi până la miezul nopţii.
În ceea ce privește județul Constanța, prezența la vot până la ora 9:00 a fost de 6,27%.
Discussion about this post