Continuă șirul neregulilor de la urne. Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, cu privire la un incident electoral ce ar fi avut loc la secția de votare nr. 210 din municipiul Constanța, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la aspectele reclamate.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că membrii comisiei de votare ar fi identificat cinci buletine de vot ștampilate și lăsate pe capacul urnei de vot, fără a fi introduse în interiorul acesteia.
Din cauza incidentului, procesul electoral ar fi fost interupt timp de aproximativ 10 minute.
În cauză va fi informată autoritatea electorală competentă.
Probleme au fost și la Medgidia. Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au fost sesizați cu privire la faptul că, la secțiile de votare 245 și 246, nu ar fi fost respectată procedura cu ocazia desigilării sacilor în care se aflau buletinele de vot, respectiv că președinții secțiilor de votare nu ar fi întocmit procese-verbale în care să se consemneze desigilarea sacilor ce conțineau buletinele de vot și numărul acestora.
De la începutul procesului electoral, structurile Ministerului Afacerilor Interne din judeţul Constanța au menținut climatul normal de siguranță și ordine publică și nu au fost înregistrate situații grave care să afecteze procesul electoral.
Până în prezent, au fost înregistrate șapte dosare penale cu autor cunoscut privind incidente electorale, care privesc săvârșirea infracțiunilor de coruperea alegătorilor, fraudă la vot și împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales.
De asemenea, au fost constatate șase contravenții privind continuarea propoagandei electorale și absența nejustificată a președintelui, a locțiitorului acestuia sau a membrilor birourilor electorale.
În toate cazurile au fost luate măsuri legale conform legislației în vigoare.
În cauză se efectuează verificări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurării producerii evenimentului și luării măsurilor legale ce se impun. Amintim că și ăn Tulcea, la Babadag, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi introdus mai multe buletine de vot în aceeași urnă.
Discussion about this post