Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa, în parteneriat cu Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, a organizat astăzi, un seminar gratuit de informare intitulat „Respectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă de către agenții economici care activează în turism”. Evenimentul a abordat teme precum încheierea, executarea și încetarea contractului individual de muncă, negocierea colectivă, încadrarea minorilor, munca subdeclarată, repausul săptămânal, și angajarea străinilor.
Seminarul a propus o tematică de interes în actualitatea problematicii respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă de către agenții economici care activează în turism, precum: încheierea, executarea și încetarea contractului individual de muncă, negocierea colectivă și încheierea contractului colectiv de muncă, încadrarea în muncă a minorilor, munca subdeclarată, repausul săptămânal, angajarea străinilor și detașarea transnațională.
La manifestare au participat inspectorul șef al ITM Constanța, Marian Becheanu, și Șeful Serviciului pentru Imigrări Constanța, comisar șef Mircea Labeș, care au purtat un dialog deschis, aplicat atât pe temele seminarului cât și pe cazurile particulare prezentate de unii dintre cei peste 90 de participanți, reprezentând agenții economici, prezenți la întâlnire.
Această acțiune contribuie la perfecționarea profesională a angajaților și la aplicarea corectă a prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă.
Discussion about this post