Situație tensionată în continuare la Costinești, unde s-a cerut de cinci ori renumărarea voturilor. Asta după ce atât candidatul PNL, cât și cel al PSD s-au declarat pe rând câștigători. Un vot a fost mărul discordiei, pe care și l-au revendicat ambii candidați. Pe parcurs însă au apărut și alte nereguli, printere ele buletine de vot fără ștampila de control aplicată. Pentru lămurirea situației, la Primăria Costinești, a ajuns și reprezentantul Biroului Electoral Județean Constanța.
De două zile voturile sunt numărate și renumărate la Costinești pentru a stabili cine a câștigat alegerile. Lupta se dă între primarul în funcție din partea PSD, Dorin Jeanu și candidatul PNL, mai tânărul Gheorghe Mechenici.
„Am stat 40 de ore, am plecat la 3 m-am întors la 8. Se renumără pe fiecare secție de votare, au fost acceptate trei buletine fără a avea ștampilă de siguranță”, a punctat Dorin Jeanu, primarul în funcție.
„Mult stres, ieri pierdusem la un vot, azi am câștigat la două voturi diferență”, a declarant Gheorghe Mechenici, candidat PNL.
Cele două voturi de care vorbește candidatul liberal ar fi fost introduse greșit de alegători în urna pentru Consiliul Local și nu în cea pentru Primar. Și nu au fost singurele probleme. Fix când rezultatele trebuiau introduse în sistemul informatic, Primăria Costinești a rămas fără curent, ceea ce înseamnă că sistemul de supraveghere nu a mai funcționat.
„Normal ar trebui să meargă camerele pentru că au acumulatori, iar firma nu știm dacaă a venit când curentul a fost luat”, spune un localnic.
„Eu am o suspiciune de fraudare, din moment ce fix de dimineață nu a mai fost crent, a trebuit să aducem curent, ca să avem curent continuu în primărie nu s-a armat alarma … taxe și impozite”, completează un alt localnic.
Iar neregulile au continuat. În urma verificărilor s-a constantat că printre buletinele validate au fost și trei care nu aveau ștampila de control pe ele. Legea este foarte clără, în această situație ele ar fi trebuit declarate nule. Pentru a vedea exact care este situația, reprezentantul Biroului Electoral Județean s-a deplasat la Costinești pentru a participa în calitate de observator la renumărarea voturilor. Numai că această deplasare pare să fi pus pe jar Prefectura Constanța.
„Urmare a multiplelor sesizări am decis ca reprezentant AEP să vin la Costinești pentru a observa operațiunile. Ulterior am fost sunat de prefect care mi-a spus că mi se va face plângere că am venit aici la Costinești. La momentul acesta s-au numărat buletinele de vot toate, verificăm cheia, care se pare că nu bate luăm fiecare categorie”, a declarat Vlad Jipa, purtătorul de cuvânt al BEJ Constanța.
Situația ar trebui să se lămurească astăzi, după ce la Costinești a ajuns reprezentantul Biroului Electoral Județean, care supraveghează procesul de renumărare și raportare a voturilor.
UPDATE
„Urmare a renumărării, s-a constatat că sunt 3 buletine de vot fără ștampila de control trecute astfel: 2 în favoarea unui candidat, al 3 lea în favoarea altui candidat. În ceea ce-i privește pe cei 2 cetățeni ucrainieni care au votat, cei din BECL Costinești au stabilit că nu au competența să dispună reluarea votării”, a precizat Vlad Jipa, purtătorul de cuvânt al BEJ Constanța .
Discussion about this post