Domeniul public al municipiului Constanța a fost eliberat de 27 vehicule abandonate sau fără stăpân, anunță Primăria Constanța după ce săptămâna aceasta, polițistii locali au desfășurat o nouă acțiune tematică de eliberare a domeniului public de vehicule abandonate.
Din cele 41 de vehicule pentru care primarul municipiului Constanța, semnase dispoziția de ridicare de pe domeniul public în conformitate cu prevederile Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unității administrativ-teritoriale, pentru 27 a fost dispusă măsura ridicării, din care 19 abandonate și 8 fără stăpân, iar 14 proprietari s au conformat somațiilor aplicate și au eliberat domeniul public ori s-au pus în legalitate, fapt pentru care le mulțumim.
Acțiuni similare se vor derula în mod constant și cu respectarea etapelor procedurale, conform Legii 421/2001 actualizată.
„În cazul în care aveți cunoștință despre existența unor autovehicule care au fost abandonate pe domeniul public vă rugăm să apelați numerele de telefon: 0241.484205 și 0341.922-Dispecerat Direcția generală poliția locală sau puteți trimite sesizare pe adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro”, transmite municipalitatea.
Discussion about this post