Reprezentativa Franței a avut nevoie de mult noroc în meciul de debut contra Austriei. Franța s-a impus la limită în duelul contra naționalei Austriei, scor 1-0, într-un meci din cadrul grupei D.
Selecționata pregătită de Didier Deschamps a controlat disputa tactic, însă a avut foarte puține șanșe de a marca în poarta apărată de Pentz.
Ba mai mult, unicul gol al meciului a fost un autogol reușit în minutul 38 de fundașul central al austriecilor Maximilian Wober care a deviat mingea în propria poartă.
Căpitanul Franței, Kylian Mbappe, a avut o prestație modestă ratând o ocazie uriașă din postura de 1 la 1 cu portarul și a părăsit terenul după o coliziune în urma căreia a fost accidentat serios.
În partea a doua a meciului, Austria a echilibrat și mai mult jocul, însă formația lui Ralf Rangnick nu a reușit să obțină un egal binemeritat.
Urmează vineri 21 iunie mult așteptatul duel Olanda – Franța care va incepe la ora 22,00.
Discussion about this post