Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi astăzi, la Palatul Cotroceni, pe omologul italian, Sergio Mattarella, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o face în România, la invitaţia şefului statului român.
Vizita reprezintă o continuare a dialogului la cel mai înalt nivel, marcat de momentul istoric al vizitei de stat pe care preşedintele Klaus Iohannis a făcut-o în Republica Italiană în 2018, prima după 45 de ani, dar şi de a treia şedinţă comună de guvern româno-italiană, desfăşurată la Roma, în perioada 14-15 februarie 2024.
În 2024, România şi Italia aniversează 145 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice, precum şi 60 de ani de la ridicarea relaţiilor la nivel de Ambasadă.
„Cei doi şefi de stat vor discuta şi aspecte privind evoluţiile europene şi globale, cu accent pe Agenda Strategică a UE şi situaţia de securitate„, se precizează în comunicatul transmis de Administrația Prezidențială.
Potrivit agendei şefului statului, cei doi oficiali vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale la finalul cărora vor susţine declaraţii de presă comune.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post