E vară, e vremea vacanțelor și plimbărilor, a întâlnirilor cu prietenii și a timpului de calitate petrecut cu cei dragi. Și unde putem face toate acestea, dacă nu în aer liber? De aceea, din acest weekend, bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între Capitol și Miga, se transformă în zonă de promenadă.
Constănțenii și turiștii vor putea savura o cafea, se pot plimba, merg cu rolele sau bicicleta, practică sporturi sau, cu alte cuvinte, iau o pauză de la agitația zilnică.
Prin acest proiect, pe lângă încurajarea mișcării în aer liber, administrația locală urmărește punerea în valoare a spațiilor comunitare, dar și revitalizarea economiei locale, prin extinderea locațiilor existente în această zonă plină de farmec.
De asemenea, sunt așteptați toți creatorii de frumos, producători, comercianți, artiști, cluburi sportive sau ONG-uri.
Cei care doresc să implice în acest proiect, se pot adresa Direcției Organizare Evenimente din cadrul Primăriei Constanța, la numărul de telefon 0241485892 sau pe adresa de e-mail: evenimente@primaria-constanta.ro.
Discussion about this post