Uniunea Elevilor Reprezentanți (UER) și Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI) protestează astăzi, începând cu ora 11:00 în fața Ministerului Educației pentru a-și exprima revolta față de reglementările proiectelor Statutului Elevului și ROFUIP
Protestul reprezintă revolta elevilor față de propunerea proiectelor pentru Statutul Elevului și Regulamentul-cadru de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP) de către Ministerul Educației.
Potrivit UER, reglementările transformă școlile în închisori, prin implementarea sălilor de detenție pentru elevii care au un comportament inadecvat în cadrul orelor de curs. Mai mult, spun reprezentanții UER, elevii nu au fost consultați în scrierea proiectelor, deși Legea 198/2023 prevede acest lucru, în cazul asociațiilor naționale de elevi.
„Ministerul Educației a ignorat proiectul ”Statutul Elevului 2.0”, depus în urmă cu câteva luni de către organizația Salvați Copiii și asociațiile de elevi din țară, care reglementa dreptul elevilor la odihnă, implementa o metodologie de acordare a feedbackului anonim din partea elevilor pentru profesori, asigura protecția elevilor care depun sesizări cu privire la încălcarea drepturilor lor etc. Uniunea Elevilor Reprezentanți a transmis amendamente cu privire la proiectele menționate, prin care reglementează norme de igienă și sănătate în unitățile de învățământ, prin dotarea claselor cu mobilier adecvat pentru vârsta și nevoile fizice ale elevilor, respectarea unui orar școlar echilibrat care să nu depășească 4 ore pe zi pentru învățământul primar, 5 ore pe zi pentru învățământul gimnazial și 6 ore pe zi pentru învățământul liceal/tehnologic, respectarea dreptului elevilor de a nu avea două sau mai multe evaluări în aceeași zi sau în zile consecutive etc” a transmis UER.
Discussion about this post