Peste 1.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne vor acționa, suplimentar față de dispozitivele curente, pe litoralul românesc pentru un sezon estival în siguranță.
Din dispoziția conducerii MAI, începând din acest sfârșit de săptămână, în stațiunile de la malul Mării Negre vor fi detașate efective din toată țara care vor acționa alături de colegii din județul Constanța, până la începutul lunii septembrie, pentru eficientizarea misiunilor și creșterea gradului de siguranță, gestionarea situațiilor de urgență și asigurarea asistenței medicale într-un timp cât mai scurt, se arată într-un comunicat.
Cei peste 630 de polițiști și 450 de pompieri, împărțiți în două serii, sunt pregătiți să intervină în orice situație în care este perturbată ordinea și liniștea publică sau există un pericol pentru cetățeni.
Ședință operativă a conducerii MAI cu structurile din județul Constanța
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, alături de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, a participat, sâmbătă 29 iunie 2024, la o ședință operativă cu reprezentanții structurilor din subordine, cu atribuții de ordine publică și situații de urgență, în județul Constanța pentru a discuta despre misiunile prioritare din acest sezon estival.
„Pot să vă spun că, în acest an, împreună cu conducerea MAI am elaborat un plan de suplimentare a forțelor prezente pe litoral în sezonul estival, am alocat aproximativ 1.000 de polițiști, polițiști de frontieră, pompieri salvatori, jandarmi, precum și colegi de la alte structuri, inclusiv DGA și DGPI, astfel încât activitatea să răspundă comenzii sociale specifice unui aflux mare de cetățeni pe litoral pe perioada verii. (…) Pe zona de ordine și siguranță publică vor acționa polițiști, atât în segmentul de poliție rutieră, cât și criminalitate economică, criminalitate generală, ordine publică, dar și în partea de prevenție, transporturi și, în același timp, pe zona de intervenții în situații de urgență, unde am suplimentat numărul de posturi de intervenție, aproximativ 24, atât posturi de intervenții la incendii cât și posturi de salvare pe mare, precum și posturi de prim ajutor. Colegii care sunt în teritoriu vor fi sprijiniți și informativ dar și la nivel de intervenție de mijloacele din dotare ale MAI: drone, autospeciale, ambulanțe SMURD, precum și elicopterele pe care le avem în dotare. (…) Sunt convins că la finalul acestui sezon estival vom avea o performanță și un bilanț care să onoreze Ministerul Afacerilor Interne și uniformele armelor Ministerului Afacerilor Interne”, a declarat Cătălin Predoiu.
Principalele măsuri și acțiuni adoptate la nivelul MAI pentru sezonul estival
Ordine publică și siguranța cetățeanului
Polițiștii care își vor desfășura misiunile în zona stațiunilor de pe litoral sunt de la structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și criminaliști. De asemenea, vor fi detașate și forțe de la compartimentele de prevenire și transporturi.
În acest sezon estival polițiștii de la structurile operative vor fi ajutați și de câini specializați în depistarea substanțelor stupefiante.
Echipajele operative vor desfășura misiuni de patrulare în zonele intens frecventate de turiști, inclusiv pe plaje, în proximitatea hotelurilor și a cluburilor, precum și în locurile unde se organizează evenimente publice.
De asemenea, polițiștii rutieri vor fi prezenți pe principalele artere pentru a preveni accidentele grave de circulație și a fluidiza traficul. În zilele cu un flux mare de autoturisme, în special în weekend-uri, polițiștii vor fi sprijiniți de aeronavele Inspectoratului General de Aviație care vor survola zonele aglomerate și vor transmite informații, în timp real, echipajelor de la sol. Colaborarea aeriană și terestră are ca obiectiv principal creșterea siguranței rutiere și identificarea problemelor care pot afecta traficul.
Situații de urgență
Începând de astăzi, pe perioada sezonului estival, au fost operaționalizate 24 de puncte de lucru temporare în zonele din județul Constanța în care se preconizează a fi un număr mare de turiști.
Punctele de lucru temporare sunt amplasate astfel:
• 10 puncte de stingere a incendiilor, în localitățile Urluia/Adamclisi, Crucea, Băneasa, Ciocârlia, Ovidiu, Valu lui Traian, Stațiunea Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Vama Veche, încadrate fiecare cu o autospecială de stingere;
• 8 puncte de prim ajutor, în locațiile Mamaia Nord/Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Costineşti, Saturn-Venus, Vama Veche și PTF Vama Veche, acestea sunt dotate cu containere, ambulanțe și șenilate;
• 6 puncte de salvare acvatică, în Portul Turistic Tomis, Lacul Siutghiol (Ovidiu și Baza UMC), Portul Belona (Eforie Nord), Lacul Techirghiol și Portul turistic Mangalia, încadrate fiecare cu o ambarcațiune.
De asemenea, pentru o intervenție rapidă în situații de urgență ce pot apărea pe Autostrada A2, în weekend-urile din perioada sezonului estival, echipaje de pompieri vor fi dislocate în puncte de lucru amplasate la km 19, km 35 (punct de lucru permanent), Secția Lehliu Gară – km 105 (punct de lucru permanent) și km 142 (Stația de pompieri Fetești, lângă autostrada A2).
În locațiile de pe A2 vor fi pregătite să intervină echipaje de stingere cu modul de descarcerare și ambulanțe SMURD.
Discussion about this post