Participarea la scandal în locuri publice, tulburarea liniștii locatarilor și încălcarea condițiilor de pescuit recreativ prevăzute în permis – sunt doar câteva dintre faptele constatate de către jandarmii tulceni în acest sfârșit de săptămână.
În acest sfârșit de săptămână, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea, descurajarea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate incidente majore, însă, acolo unde au fost constatate încălcări ale Legii, au fost aplicate sancțiuni contravenționale.
25 sancțiuni contravenționale, dintre care 7 avertismente, în valoare de peste 9.000 lei au fost aplicate de jandarmii tulceni în acest sfârșit de săptămână, conform Legii nr. 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și a Legii nr.176 din 2024 pescuitului și protecției resursei acvatice vii.
Astfel, 11 sancțiuni contravenționale, dintre care cinci avertismente au fost aplicate pentru pescuit recreativ de către persoane care nu dețin permis de pescuit recreativ, încălcarea condițiilor de pescuit recreativ prevăzute în permis, exercitarea pescuitului recreativ cu mai mult de 3 undițe și/sau 4 lansete cu câte două cârlige pe fiecare și reținerea de către pescarul recreativ a resurselor acvatice vii sub dimensiunile minime legale.
Alte 14 sancțiuni contravenționale dintre care cinci avertismente au fost aplicate pentru proferarea de injurii în spațiul public, apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, solicitarea intervenției la fața locului, fără motiv întemeiat, consumul de băuturi alcoolice în spațiul public, participarea la scandal în locuri publice și tulburarea liniștii locatarilor.
De asemenea, jandarmii tulceni au acordat sprijin la constatarea unei infracțiuni de furt pe timpul misiunilor executate în cooperare cu Poliția, în sistem integrat prin patrule mixte.
Discussion about this post