Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor lansează astăzi Comandamentul Litoral 2024.
La evenimentul de lansare, organizat în stațiunea Mamaia Nord, sunt prezenți Ștefan Radu Oprea, ministru al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Sebastian Hotca, vicepreședinte cu atribuții de președinte ANPC, Mihai Culeafă, vicepreședinte ANPC, Paul Anghel, director general ANPC, Horia Constantinescu, comisar șef adj. CJPC Constanța și reprezentanți ai asociațiilor patronatele din turism.
Comandamentul Litoral 2024 este o structură special creată pentru monitorizarea activității comerciale, în sezonul estival, pe litoralul românesc.
Înaintea începerii activității Comandamentului, ANPC a inițiat o sesiune de consiliere online cu mediul de afaceri din domeniul turismului care activează pe litoralul Mării Negre.
„În acest context doresc să mulțumesc asociațiilor patronale și operatorilor economici din turism care au dat curs invitației noastre și au participat la sesiunea de cosiliere desfășurtă în urmă cu două săptămâni. Cred că acest lucru este extrem de important, acest dialog este eextrem de important, mai ales că investițiile care s-au făcut în turism sunt considerabile și unitățile pe care aceștia le administrează au devenit mult mai primitoare”,
a transmis Sebastian Hotca.
„În acest an verificările de pe litoralul românesc vor sta sub lumina controlului și prevenției. Am luat la pas litoralul cu suficient timp înainte. Am găsit câteva locații care nu respectau normele, dar s-au îndreptat. Sunt câțiva care vin doar sezonier aici și care tulbură liniștea celor care investesc de ani întregi aici. În ceea ce provește partea de informare a consumatorilor găsiți pe site, pe canalele de media anumite informații pe care noi le transmitem regulat pentru a fi informați în raport cu operatorii economici”,
a precizat Paul Anghel, directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Referitor la activitatea de consiliere a agenților economici, Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan Radu Oprea a punctat:
„Prin consiliere, din păcate, am constatat că numărul celor care s-au înscris și care au venit la acest dialog a fost unul mic, însă acum suntem în etapa în care verificăm atât Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului în dreptul responsabilităților pe care le au, cât și noi ca Minister al Turismului în dreptul responsabilităților pe care le avem ca autoritate de control și îi anunț că acolo unde vom găsi nereguli, vom fi intransgenți, ca întotdeauna.”
spune Ștefan Radu Oprea
„Nu sunt Grinch care a stricat Crăciunul și nici nu voi strica sezonul. Nu mi se pare normal ca tarabele și gheretele să stea în calea investițiilor. Și nu mi se pare corect să privim cu indulgență comercianții care vând produse care pot pune în pericol sănătatea consumatorilor. Nu este normal ca cineva să înceapă o afacere de mici dimensiuni fără să dețină suficiente informații despre normele după care trebuie să funcționeze. Nici aceste cashcarabete să umbrească investițiile din turismul românesc. Măsurile vor fi drastice în continuare. Vom veghe la ceea ce înseamnă dezvoltarea litoralului românesc”,
a punctat Horia Constantinescu.
Aspectele vizate de comisarii ANPC, în timpul verificărilor din cadrul Comandamentului sunt următoarele:
– să obțină sau să actualizeze autorizațiile de funcționare ale locațiilor
– să verifice, din punct de vedere metrologic, aparatura de măsurare folosită în activitatea comercială
– verificarea conformității etichetelor alimentare care trebuie să conțină următoarele elemente obligatorii, și anume:
✓ denumirea produsului alimentar
✓ lista ingredientelor
✓ lista alergenilor
✓ cantitate/categorii de ingrediente
✓ cantitatea netă de produs
✓ data durabilității minimale/data limită de consum
✓ condițiile speciale de păstrare și/sau condițiile de utilizare
✓ numele/denumirea comercială și adresa comerciantului
✓ țara de origine/locul de proveniență
✓ instrucțiuni de utilizare
✓ concentrația alcoolică
✓ declarație nutrițională
– verificarea informațiilor care sunt obligatorii a fi prezente în listele meniu, ale unităților de alimentație publică a (atât în restaurante, cât și pentru listele meniu online):
✓ denumirea preparatului culinar
✓ cantitatea netă/preparat (valabilă după prepararea termică)
✓ lista ingredientelor utilizate la pregătirea preparatelor
✓ a celor cu efecte alergene
✓ prețul de comercializare
– în ceea ce privește etichetarea produselor tradiționale, este neconformă folosirea, pentru produsele realizate industrial, a sintagmelor de tipul:
✓ ”de casă”
✓ ”ca acasă”
✓ ”ca la mama acasă”
✓ ”țărănești”
✓ ”tradițional”
✓ ”metodă tradițională”
– condiții de depozitare și expunere a preparatelor la comercializare
✓ preparatele calde, la minimum +600 C
✓ preparatele reci, la maximum +80 C
– în cazul unităților de cazare:
✓ informații obligatorii afișate la recepție:certificate de clasificare.sau autorizația provizorie de funcționare, certificat constatator, tarife maximale, placheta cu telefonul consumatorului (de pe site-ul www.anpc.ro)
✓ cerințe obligatorii pentru spațiile de cazare:dotarea camerelor în funcție de clasificare; starea accesoriilor de dormit (saltea, perne, hisă de protecție etc.), a lenjeriilor, prosoapelor etc.; starea de curățenie din anexe și grupuri sanitare; asigurarea materialelor necesare igienei personale la grupurile sanitare din unitate; montarea uscătoarelor cu aer cald sau a distribuitoarelor de prosoape de hârtie în grupurile sanitare comune (nu sunt permise cele textile)
– în cazul operatorilor de plajă:
✓ să aibă registrul de evidență a calității apei
✓ să asigure cel puțin 8 mp de uscat/persoană
✓ plaja să fie întreținută în permanentă curățenie, să fie dotată cu recipiente de colectare a deșeurilor (cel puțin un recipient la 250 mp de plajă)
✓ să nu existe pe plajă reziduuri solide (lemn cauciuc etc.), detergenți sau produse petroliere
✓ prezența algelor sau a altui tip de vegetație de plajă este permisă numai în locuri special desemnate
✓ asigurarea numărului recomandat de dotări sanitare
✓ asigurarea rampelor de acces pentru persoane cu dizbilități
✓ asigurarea calității nisipului, atât uscat, cât și umed
– în cazul echipamentelor de agrement
✓ să pună la dispoziție instrucțiunile de exploatare furnizate de producător
✓ să informeze consumatorii, în cel puțin două limbi de circulație internațională, prin afișarea denumirii echipamentului, date de identificare ale deținătorului, modul de utilizare, potențiale pericole
✓ să dețină documentația furnizată de producător
✓ să efectueze reparațiile și lucrările de întreținere a echipamentului
✓ să asigure personal de deservire autorizat
✓ să nu folosească avertizări de tipul ”utilizare pe riscul dumneavoastră”.
Discussion about this post