Un adolescent, care a murit la vârstă de 15 ani din cauza leucemiei, va fi canonizat, după ce Papa Francisc a aprobat acest demers. Astfel, Carlo Acutis va deveni primul sfânt milenial (născut între 1981 și 1996) al Bisericii Catolice.
Carlo a contribuit la răspândirea învățăturii romano-catolice online înainte de a muri, în anul 2006. A învățat să codeze singur în școala primară, apoi și-a folosit abilitățile ca să creeze site-uri pentru organizațîi catolice și unul care documenta miracolele din întreaga lume. Astfel, și-a câștigat porecla “influencerul lui Dumnezeu”.
Lui Carlo îi sunt atribuite și două miracole, ce au legătură cu vindecarea unui copil brazilian şi a unei fete din Costa Rica.
Data canonizării nu este cunoscută încă, dar este de așteptat să se întâmple anul viitor.
Discussion about this post