6.800 perechi de încălțăminte sport, în valoare totală de 3.200.000 euro, bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute au fost descoperite în Portul Constanța în două containere sosite din China.
În cursul zilei de ieri, 3 iulie, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrători din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor aflate în două containere sosite din China, având ca destinație o societate comercială din Ucraina.
Astfel, au fost descoperite aproximativ 6.800 perechi încălțăminte sport, inscripționate cu numele unor firme cunoscute, în valoare totală de 16.000.000 lei (3,2 milioane de euro), susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală.
Întreaga cantitatea de bunuri a fost ridicată de către autoritatea vamală și lăsată în custodia declaranților vamali pe bază de proces-verbal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse masurile legale, anunță Garda de Coastă.
Discussion about this post